Sport AZI

Succesul Simonei este motivaţie pentru toată lumea

17 iulie 2019  15:30| Sport | Sport & Divertisment
Succesul Simonei este motivaţie pentru toată lumea

Jucătoarea de tenis Irina Begu a declarat că Simona Halep a scris istorie pentru România câştigând turneul de la Wimbledon, al doilea de Mare Şlem din cariera sa.

„Am vorbit foarte puţin cu Simona după ce a câştigat la Wimbledon. Dar am felicitat-o şi i-am spus că mă bucur enorm de mult pentru ce a realizat. Să câştigi un asemenea turneu este ceva extraordinar. A scris istorie pentru România şi mă bucur mult pentru ea”, a spus Begu. La rândul ei, Patricia Ţig a afirmat că victoria Simonei de la Wimbledon este o motivaţie pentru toată lumea. „Cred că acesta a fost cel mai important turneu câştigat de ea, mai important decât cel de la Roland Garros. Pentru că nu a mai câştigat nimeni la simplu la Wimbledon din România. A fost ceva foarte frumos pentru ea, cred Wimbledon nu se compară cu nimic. Pe noi cred că victoria asta a ei trebuie să ne motiveze şi să ne arate că atunci când ai un vis şi munceşti pentru el se poate realiza. Pentru mine şi pentru fetiţa mea Simona este un model. Pentru că sper eu ca şi fetiţa mea, Sofia, să joace tenis. Simona a demonstrat de-a lungul anilor că e cea mai constantă în joc. Pentru mine e cea mai bună”, a precizat Ţig.

Reamintim că Simona a câştigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, pe americanca Serena Williams cu 6-2, 6-2. (Foto Dumitru Constantin pentru www.OpenTenis.ro)
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
FORMĂ DE DISCRIMINARE CONTRARĂ VALORILOR EUROPENE. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, se declară surprinsă şi îngrijorată că la Leipzig (Germania) poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă sunt cazaţi cetăţeni români. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI Prin Lume

VARIANTA ESTE EFICIENTĂ ŞI UTILĂ. „Este pertinent ca, în cele din urmă, Rusia să se poată alătura G8”, din care a fost exclusă în 2014 după anexarea Crimeii, a apreciat preşedintele francez Emmanuel Macron. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI Stat de drept

SOŢIA A CERUT EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECŢIE. Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 2 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Drăghici, reţinut de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI În cultură

Prin iulie vecin, Nordu` coborî, ferice, la Sud. Și Copenhaga, la București. Grație Orchestrei Naționale de Tineret a Danemarcei. Adică, în original, Det Danske ungdomsensemble. Prescurtat, la fel ca-n titlu. Venită să cânte la Ateneu, pentru prima oară. În cel strașnic festival estival rostuit cu succes de Lanto Communication. Un promotor cultural serios și ingenios. Fincă se zbate și aduce mereu trupe de pretutindeni. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI Prin ţară

DOSAR PENAL DE VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. Doi copii cu vârste de 13 şi 14 ani, din Bârlad, au fost transportaţi, azi, la Spitalul „Elena Beldiman”, după ce au fost loviţi de crengile unor copaci în timpul curăţării unui parc din oraş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Festival de bucate cu scop caritabil

Festival de bucate cu scop caritabil

Bucureştenii vor avea ocazia să deguste şi să achiziţioneze produse cu specific românesc aduse... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Keanu Reeves revine în Matrix

Keanu Reeves revine în Matrix

După 20 de ani de la debutul în rolul Neo în primul lungmetraj „Matrix”, actorul canadian Keanu... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Femeia infestată cu virusul West Nile este la terapie intensivă

Femeia infestată cu virusul West Nile este la terapie intensivă

Primul caz de infecţie cu virusul West Nile din acest an, la nivelul judeţului Iaşi, a fost... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress