Sport AZI

Tentat să rămână în Bulgaria

04 decembrie 2019  17:00| Sport | Sport & Divertisment
Tentat să rămână în Bulgaria

Atacantul român Claudiu Keșeru și-a anunțat planurile pe care le are, în care a inclus-o pe Ludogorets, echipă cu care mai are contract până în 2020.

Acesta susține că sunt șanse mari ca înțelegerea să fie prelungită. „E un subiect delicat, pentru că îmi termin contractul cu Ludogorets în iunie. Sunt într-un moment în care îmi analizez puțin posibilitățile, dar nu am luat încă o decizie. E prematur să vorbim de chestia asta. Pasul care se impune în proporție de 80% ar fi să rămân acolo. Trebuie doar să ne înțelegem. După aceea, dacă va fi o variantă foarte interesantă din punct de vedere sportiv sau din punct de vedere financiar, o voi analiza”, a spus Keșeru.

Atacantul de 33 de ani cotat la 3,25 milioane de euro are parte de un sezon cu 15 goluri, în cele 24 de meciuri adunate în toate competițiile. El și-a trecut în cont și trei pase decisive. El a marcat patru goluri și în grupele Europa League. Toate au venit în poarta lui CSKA Moscova, un hat-trick în partida tur (5-1) și un gol în retur (1-1).
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

VALOAREA LUCRĂRII ESTE DE 400 MILIOANE LEI. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor şi managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Prin Lume

SOLUŢIONARE PAŞNICĂ A RĂZBOIULUI. Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, aflat în prezent la Kabul, va reveni în Qatar pentru „a relua discuţiile cu talibanii”, întrerupte în septembrie de preşedintele Donald Trump în timp ce un acord părea foarte aproape, a anunţat Departamentul de Stat american. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Stat de drept

2.335 DE PERSOANE S-AU ÎNTORS DE UNDE AU PLECAT. Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a informat că până la începutul săptămânii au fost înregistrate 22.939 de liberări ca urmare a Legii privind recursul compensatoriu. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI În cultură

Venită, autumnal, la biblioteca din urbe, c-un proaspăt roman. ”Şamanul”, intitulat incitant. Ce adună-n el și ficțiune, și realitate. Mixate nimerit de profa doljeană, după cum susținură prezentatorii, în deplin consens. Denisa Popescu, amfitrionul întâlnirii, Carmen Făgețeanu, cadru didactic activ în Bănie și, îndeosebi, Nicolae Marinescu, editorul opului. Acesta din urmă reușind să-l descifreze cel mai potrivit, în opinia mea. Finc-a preferat o expunere nepretențioasă, colocvială, da` convingătoare neîndoielnic. Și cu priză la public, vădit. Văzându-se clar că omu-i gazetar vechi, cu experiență la verb și drag de literatură... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Prin ţară

CURSE ORGANIZATE DE LUNI PÂNĂ VINERI. Pentru al 23-lea an, tramvaiul condus de Moş Crăciun în municipiul Arad va fi repus în circulaţie, în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care copiii au parte, în vagoanele special decorate, de diverse surprize şi sunt serviţi cu dulciuri. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Copii cu autism „se autofinanţează”

Copii cu autism „se autofinanţează”

Asociaţia Dincolo de Autism organizează o licitaţie caritabilă pentru strângerea fondurilor... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pădurea dispare, cifra de afaceri crește la 2,5 miliarde de euro

Pădurea dispare, cifra de afaceri crește la 2,5 miliarde de euro

Afacerile din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului vor atinge, anul acesta,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Nu-i mai face ziua de naştere

Nu-i mai face ziua de naştere

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Comunicare mai bună cu medicii de familie

Comunicare mai bună cu medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a informat că în jurul datei de 15 decembrie se va livra un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress