Sport AZI

Ţiriac deplânge situaţia în care a ajuns tenisul

14 noiembrie 2019  15:30| Sport | Sport & Divertisment
Ţiriac deplânge situaţia în care a ajuns tenisul

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a afirmat că forul pe care îl conduce a ajuns batjocura sportului românesc, în ciuda rezultatelor bune pe care le-a avut şi a istoriei tenisului românesc.

„Această federaţie a aderat la federaţia internaţională în 1920, fiind una dintre primele şapte federaţii. Avem o istorie care ne obligă şi din punctul ăsta de vedere noul statut trebuie să cuprindă anumite treburi. Ne-am adunat ca să ne dispersăm. Asta e o treabă clasică în politica românească, speram că în sport nu e aşa”, a afirmat Ţiriac.

Oficialul FRT consideră că tenisul este una dintre puţinele discipline din România care are şansa să câştige o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. „Acum trebuie să vedem cum mergem mai departe.Tenisul este astăzi al doilea sport în Europa. Trebuie să punem lucrurile la punct şi nu cu mai puţină mândrie. Ştiţi cine suntem noi în ultimii 50 de ani? Păi avem numărul 1 la băieţi şi numărul 1 la fete. Sunt foarte puţine ţări care au aşa ceva. Spuneţi-mi şi mie cine a avut numărul 1 la fete şi la băieţi în ultimii 30 de ani? Noi am avut toate treburile astea, am avut 3 finale de Cupa Davis. Şi acum e unul dintre puţinele sporturi, din păcate, care are şanse la o medalie la Jocurile Olimpice de anul viitor. Şi mititica asta finanţare, nici asta nu am avut-o pentru că nu suntem legali. Nu ştiu când o să mai fiţi legali”, le-a mai spus Ţiriac celor 7 membri afiliaţi care au fost prezenţi la Adunarea Generală.

Fostul candidat la preşedinţia federaţiei şi la un post de vicepreşedinte, Marius Vecerdea, tergiversează soluţionarea apelului în procesul deschis de acesta prin care contestă alegerea lui Ion Ţiriac la conducerea instituţiei, arăta conducerea FRT într-un comunicat, acesta fiind motivul pentru care federaţia nu poate avea un buget de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Ion Ţiriac a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis la 19 iunie, contracandidatul său, Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu, anunţând la finalul Adunării Generale că va contesta alegerile în instanţă.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

VALOAREA LUCRĂRII ESTE DE 400 MILIOANE LEI. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor şi managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Prin Lume

SOLUŢIONARE PAŞNICĂ A RĂZBOIULUI. Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, aflat în prezent la Kabul, va reveni în Qatar pentru „a relua discuţiile cu talibanii”, întrerupte în septembrie de preşedintele Donald Trump în timp ce un acord părea foarte aproape, a anunţat Departamentul de Stat american. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Stat de drept

2.335 DE PERSOANE S-AU ÎNTORS DE UNDE AU PLECAT. Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a informat că până la începutul săptămânii au fost înregistrate 22.939 de liberări ca urmare a Legii privind recursul compensatoriu. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI În cultură

Venită, autumnal, la biblioteca din urbe, c-un proaspăt roman. ”Şamanul”, intitulat incitant. Ce adună-n el și ficțiune, și realitate. Mixate nimerit de profa doljeană, după cum susținură prezentatorii, în deplin consens. Denisa Popescu, amfitrionul întâlnirii, Carmen Făgețeanu, cadru didactic activ în Bănie și, îndeosebi, Nicolae Marinescu, editorul opului. Acesta din urmă reușind să-l descifreze cel mai potrivit, în opinia mea. Finc-a preferat o expunere nepretențioasă, colocvială, da` convingătoare neîndoielnic. Și cu priză la public, vădit. Văzându-se clar că omu-i gazetar vechi, cu experiență la verb și drag de literatură... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Prin ţară

CURSE ORGANIZATE DE LUNI PÂNĂ VINERI. Pentru al 23-lea an, tramvaiul condus de Moş Crăciun în municipiul Arad va fi repus în circulaţie, în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care copiii au parte, în vagoanele special decorate, de diverse surprize şi sunt serviţi cu dulciuri. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Copii cu autism „se autofinanţează”

Copii cu autism „se autofinanţează”

Asociaţia Dincolo de Autism organizează o licitaţie caritabilă pentru strângerea fondurilor... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pădurea dispare, cifra de afaceri crește la 2,5 miliarde de euro

Pădurea dispare, cifra de afaceri crește la 2,5 miliarde de euro

Afacerile din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului vor atinge, anul acesta,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Nu-i mai face ziua de naştere

Nu-i mai face ziua de naştere

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Comunicare mai bună cu medicii de familie

Comunicare mai bună cu medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a informat că în jurul datei de 15 decembrie se va livra un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress