Sport AZI

Tricolorii riscă să joace fără spectatori cu Spania

14 iunie 2019  15:00| Sport | Sport & Divertisment
Tricolorii riscă să joace fără spectatori cu Spania

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat că există posibilitatea ca unul sau mai multe meciuri din preliminariile EURO 2020 să se desfăşoare cu porţile închise în urma unor scandări xenofobe ale suporterilor români la partida din Malta, dar speră ca UEFA să ia în considerare că a fost vorba de un grup restrâns de fani.

„Ca federaţie, ne delimităm de aceste scandări xenofobe care au avut loc la cele două meciuri. Se pare că încercăm câteodată să ne punem piedică singuri în ciuda faptului că avem un parcurs pozitiv, cu şanse foarte mari de calificare. Există acest risc, dar să sperăm că UEFA va reuşi să facă distincţie între un grup redus de suporteri şi majoritatea suporterilor care îşi doresc să vadă echipa naţională atât la meciul cu Spania cât şi la meciul cu Norvegia şi Suedia. Ar fi un mare minus pentru echipa naţională să joace din nou fără suporteri. Suporterii trebui să conştientizeze că fac un rău echipei naţionale cu aceste scandări şi că nu rezolvă absolut nimic prin aceste mesaje”, a declarat Răzvan Burleanu.

Şeful federaţiei consideră că şansele de calificare ale echipei naţionale la Campionatul European din 2020 au rămas intacte după ce a obţinut patru puncte din ultimele două partide din deplasare, cu Norvegia şi Malta. „Eu pot spune că ne-am îndeplinit obiectivul pe care l-am avut, de a obţine patru puncte, astfel încât să ne păstrăm intacte şansele de calificare. În momentul de faţă chiar avem şanse de calificare şi trebuie să ne uităm cu optimism la ceea ce a mai rămas din această campanie de calificare. Cu siguranţă că putem bate Norvegia şi Suedia pe teren propriu. Avem şanse intacte de calificare, procentual nu ştiu pentru că nu sunt matematician. Dar şansele sunt intacte în momentul de faţă. Cele 4 puncte din ultima dublă ne ajută foarte multă. Dacă am fi pierdut în Norvegia, cu siguranţă şansele ar fi scăzut considerabil”, a mai spus preşedintele FRF.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ACŢIUNI SPECIFICE CU PESTE 100 DE MIJLOACE TEHNICE. Forţele pentru operaţii speciale au executat în poligonul de la Soveja, o secvenţă dintr-un un exerciţiu tactic de răspuns la criză, planificat după un scenariu fictiv, în cadrul exerciţiului forţelor pentru operaţii speciale Junction Strike 19. [ Citeste mai departe ]

19 iunie 2019

AZI Prin Lume

CAMPANIA ELECTORALĂ ÎNCEPE LA 20 SEPTEMBRIE. Parlamentul de la Chişinău a stabilit că alegerile locale din Republica Moldova vor avea loc pe data de 20 octombrie, informează Radio Chişinău şi Unimedia. [ Citeste mai departe ]

19 iunie 2019

AZI Stat de drept

PREŞEDINTELE SENATULUI NU POATE FI URMĂRIT PENAL ÎN ACEST DOAR. Fostul şef al Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, Dorin Marian, a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în dosarul licenţelor Microsoft. [ Citeste mai departe ]

19 iunie 2019

AZI În cultură

POVESTE UNUI BĂRBAT CARE EMIGREAZĂ ILEGAL ÎN SPANIA. „Parking” în regia lui Tudor Giurgiu va deschide cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu, joi, 27 iunie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, în prezenţa echipei filmului. [ Citeste mai departe ]

19 iunie 2019

AZI Prin ţară

PLATA SE FACE CU ÎMPRUMUT BANCAR GIRAT DE PRIMĂRIE. O companie din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, a câştigat licitaţia organizată de societatea de transport public din Galaţi şi va livra 40 de autobuze în următoarele cinci luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

UBB este pregătită pentru 17.000 de noi studenţi

UBB este pregătită pentru 17.000 de noi studenţi

Universitatea „Babeş-Bolyai” scoate la concurs, pentru anul universitar 2019-2020, 4.975 de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Teodorovici nu vrea să fie guvernator al BNR

Teodorovici nu vrea să fie guvernator al BNR

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a spus, miercuri, că nu este interesat de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Cu exact 25 de ani în urmă, Ion Iliescu făcea o vizită oficială de trei zile în Franța, la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cap de lup uriaş găsit de peste 32.000 de ani

Cap de lup uriaş găsit de peste 32.000 de ani

În Siberia a fost descoperit un cap de lup de dimensiuni uriaşe, cu o vechime de 32.000 de ani,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress