Sport AZI

Unele reguli vor fi revizuite

11 septembrie 2018  17:00| Sport | Sport & Divertisment
Unele reguli vor fi revizuite

Federaţia americană de tenis (USTA) a anunţat că va revizui politicile sale de comunicare după controversele legate de arbitraj de la US Open.

Arbitrul Mohamed Lahyani a fost admonestat de organizatorii US Open fiindcă a încălcat protocolul când a coborât din scaunul său în plin meci pentru a i se adresa personal australianului Nick Kyrgios. Arbitrul Christian Rask a fost la rândul său ţinta criticilor după ce a penalizat-o pe franţuzoaica Alize Cornet după ce şi-a schimbat tricoul în timpul meciului. Organizatorii turneului au dat publicităţii un comunicat în care au afirmat că regretă că jucătoarea a fost penalizată. Sâmbătă, americanca Serena Williams a primit mai multe avertismente în setul al doilea al finalei pe care avea s-o piardă în faţa japonezei Naomi Osaka. În urma acestor incidente, purtătorul de cuvânt al USTA, Chris Widmaier, a afirmat că forul pe care îl reprezintă se gândeşte la introducerea unor schimbări. Directorul WTA, Steve Simon, a declarat că ia în calcul ca indicaţii venite din partea antrenorului, interzise la turneele de Mare Şlem, să fie de acum permise.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
VALOAREA CONTRACTULUI ESTE DE circa 5 MILIOANE DE LEI. Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa – podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti – Constanţa, la km 4+327 – se vor desfăşura doar în cursul nopţii, în intervalul orar 22:00 - 5:00, informează CFR SA. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI Prin Lume

CREŞTEREA TAXELOR PENTRU CEI MAI BOGAŢI AMERICANI. Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, în prezent cel mai bine cotat candidat democrat înscris în cursa pentru prezidenţialele din 2020, a dezvăluit un plan de reformă a sistemului de asigurări medicale cu o valoare estimată de 750 miliarde de dolari. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI Stat de drept

Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei Juridice din Senat, a anunţat că este nevoie de 14 zile, de la reînceperea activităţii Biroului Permanent, pentru studierea dosarului fostului ministru Florian Bodog şi audierea acestuia, abia apoi urmând să fie dat raportul. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI În cultură

Lor le-a revenit sarcina de a deschide ”Vara magică” în ăst iulie capricios, la Ateneul Român. Dovedind că, uneori, senectutea face casă bună cu tinerețea. Fincă s-au înțeles de minune și profitabil nespus. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI Prin ţară

HÂRTII DE 50 ŞI 100 DE EURO. Patru persoane au fost aduse cu mandat la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, în urma efectuării a cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Hunedoara, la membrii unui grup infracţional organizat, specializat în falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Au murit departe de casă

Au murit departe de casă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că patru români au decedat în urma unui accident... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Listă albă la ANAF

Listă albă la ANAF

ANAF intenţionează să mediatizeze cei mai buni plătitori de taxe şi impozite prin publicarea unei... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ruleta rusă la Wimbledon

Ruleta rusă la Wimbledon

Înfruntarea dintre cei doi magnifici ai court-urilor a avut nevoie de primele patru seturi ca un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Turing va fi pe hârtia de 50 de lire

Turing va fi pe hârtia de 50 de lire

Banca Angliei (BoE) a decis că matematicianul Alan Turing, care în al Doilea Război Mondial a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Investiţie de 4 milioane de lei la Spitalul din Sibiu

Investiţie de 4 milioane de lei la Spitalul din Sibiu

Cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, va fi dotat... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress