Stat De Drept AZI

Cătălin Ioniţă, declaraţii la DNA

05 iulie 2018  12:00| Stat De Drept | Politică
Cătălin Ioniţă, declaraţii la DNA

Fostul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a fost audiat, astăzi, la sediul DNA, pentru a audiat în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii. La ieşirea din DNA, Ioniţă a spus că declaraţia lui de avere este corectă.

„Nu intru în detalii, din respect pentru anchetă. Declaraţia mea de avere este publică, este corect întocmită şi din acest motiv, am credinţă şi tot ceea ce voi face este într-un spirit activ, legal. Ce am scris cu mâna mea este scris corect. (...) Cele dactilografiate, într-adevăr, conţin erori”, a declarat Cătălin Ioniţă, la ieşirea din sediul DNA.

Procurorii DNA îl acuză pe fostul şef al Poliţiei Române că a pretins cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare dintr-un teren de 18 hecatre, ca să intervină pe lângă funcţionari publici. În aceeaşi cauză, este urmărită penal şi Petruţa Dinu, pentru cumpărare de influenţă. Procurorii mai acuză că, în declaraţiile de avere din perioada 2015 – 2018, Cătălin Ioniţă a minţit cu privire la acel teren, de fiecare dată menţionând doar o suprafaţă de 18.174 m2 (1,8 hectare), adică 10% din suprafaţa reală dobândită. Prezentul dosar penal a fost constituit în anul 2018.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
O DEMONSTRAŢIE PUBLICĂ VA AVEA LOC PE 26 IULIE. Una dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur a fost instalată, în premieră în România şi în Europa, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE AMERICAN A FOST IRONIZAT LA MONTREAL. Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au denunţat afirmaţiile făcute de Donald Trump la adresa a 4 parlamentare democrate provenind din rândul minorităţilor, calificându-le drept „inacceptabile”, fără a menţiona explicit numele preşedintelui american. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Stat de drept

CRISTINA TARCEA A CONTESTAT CANDIDATURA. Secţia pentru judecători a CSM a validat-o pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [ Citeste mai departe ]

18 iulie 2019

AZI În cultură

PESTE 1.300.000 DE EURO STRÂNŞI DE-A LUNGUL TIMPULUI. Concertul Regal Caritabil, unul dintre cele mai longevive şi de succes evenimente de strângere de fonduri din România, îi va aduce pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, pe soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin ţară

DECORUL ÎNSUMEAZĂ PESTE 30 DE CAMIOANE. Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

3.058 de candidaţi s-au înscris la concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

La nivelul Uniunii Europene, România a avut cel mai mare deficit guvernamental raportat la PIB,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că speră ca de luni sistemul informatic al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress