Stat De Drept AZI

Cei patru candidaţi trec în etapa interviului

24 iulie 2018  12:30| Stat De Drept | Politică
Cei patru candidaţi trec în etapa interviului

Cei patru candidaţi pentru şefia DNA, respectiv Florentina Mirică, Cristian Lazăr, Marius Iacob şi Elena Grecu, întrunesc condiţiile legale pentru a susţine interviul joi, anunţă ministerul Justiţiei. Vineri urmează să fie anunţată o concluzie. Ministrul Tudorel Toader a precizat că e posibil ca unul din cei patru să fi desemnat pentru şefia DNA, dar e posibil să nu fie desemnat niciunul.

„Astăzi Direcţia de Resurse Umane va verifica dosarele candidaţilor. Va verifica să vadă dacă fiecare dosare are, conţine toate piesele necesare. Mâine (miercuri -n.r.), membrii Comisiei vor studia dosarele, vor analiza programele manageriale. Joi, începând cu orele 09.00, voi convoca membrii Comisiei pentru interviu şi candidaţii. După care, vineri deliberăm, vineri ajungem la o concluzie în funcţie de care continuăm procedura. E posibil, teoretic şi practic, ca unul să nu se prezinte că doar nu îl ţin de de mână să vină la interviu. Vedem cum se va prezenta la interviu, vedem programele manageriale, discutăm toţi membrii Comisiei şi vom stabili dacă avem un candidat pe care să-l propunem CSM-ului şi apoi preşedintelui şi care este acel candidat. Este foarte posibil ca unul din cei patru să fi desemnat candidat pentru şefia DNA, după cum tot foarte posibil este ca niciunul să nu fie desemnat şi atunci vom relua procedura”, a declarat, marţi dimineaţă, ministrul Justiţiei, la sediul ministerului.

Ministrul Justiţiei a mai precizat, întrebat fiind dacă se aştepta la mai multe candidaturi, că „există această opinie care pare majoritară în sensul că viitorul procuror-şef la DNA trebuie să provină din structura internă a DNA-ului, dar nu cred că nu ne aducem aminte faptul că alte dăţi, procurorul şef nu a venit din structura internă a DNA-ului, după cum nici noul procuror şef la DIICOT nu a venit din structura internă a DIICOT-ului”.

Ministrul Tudorel Toader a spus luni seară, că în urma interviurilor pentru funcţia de şef al DNA este posibil să fie desemnat un procuror, aşa cum este la fel de probabil ca niciunul din cei patru candidaţi să nu fie numit dacă nu îndeplineşte condiţiile, caz în acre se reia procedura.

„Nu pot să-i declar pe toţi câştigători, dar pot să nu declar pe niciunul pentru funcţia de procuror-şef al DNA. Nu e dorinţa mea, ci aprecierea îndeplinirii condiţiilor legale, de program managerial care să arate misiunea procurorilor. E posibil ca la sfârşitul perioadei să avem pe cineva din cei patru desemnaţi candidaţi pentru şefia DNA, după cum e posibil ca niciunul să nu îndeplinească exigenţele la care am făcut referire şi apoi să reluăm procedura”, a spus ministrul, la Antena3.

Tudorel Toader a mai subliniat că este convins de faptul că sunt mult mai mulţi procurori care-şi doreau funcţia de manager al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă au fost influenţaţi de mentalitatea potrivit căreia câştigătorul este stabilit înaintea concursului.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
O DEMONSTRAŢIE PUBLICĂ VA AVEA LOC PE 26 IULIE. Una dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur a fost instalată, în premieră în România şi în Europa, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE AMERICAN A FOST IRONIZAT LA MONTREAL. Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au denunţat afirmaţiile făcute de Donald Trump la adresa a 4 parlamentare democrate provenind din rândul minorităţilor, calificându-le drept „inacceptabile”, fără a menţiona explicit numele preşedintelui american. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Stat de drept

CRISTINA TARCEA A CONTESTAT CANDIDATURA. Secţia pentru judecători a CSM a validat-o pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [ Citeste mai departe ]

18 iulie 2019

AZI În cultură

PESTE 1.300.000 DE EURO STRÂNŞI DE-A LUNGUL TIMPULUI. Concertul Regal Caritabil, unul dintre cele mai longevive şi de succes evenimente de strângere de fonduri din România, îi va aduce pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, pe soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin ţară

DECORUL ÎNSUMEAZĂ PESTE 30 DE CAMIOANE. Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

3.058 de candidaţi s-au înscris la concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

La nivelul Uniunii Europene, România a avut cel mai mare deficit guvernamental raportat la PIB,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că speră ca de luni sistemul informatic al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress