Stat De Drept AZI

Dragnea rămâne la Rahova în regim închis

18 iunie 2019  15:15| Stat De Drept | Politică
Dragnea rămâne la Rahova în regim închis

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis, au precizat surse din cadrul unităţii. Decizia a fost luată de comisia penitenciarului, întrunită azi.

De altfel, fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita. Liviu Dragnea a fost încarcerat pe 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu. A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin Lume

LUCRURILE SERIOASE AU LOC MÂINE. Preşedintele american Donald Trump a sosit azi, pentru o vizită de două zile, în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad, fiind întâmpinat la sosire de premierul Narendra Modi. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Stat de drept

EXERCITAREA ÎN MOD DISCREŢIONAR A ATRIBUŢIILOR PREZIDENŢIALE. Curtea Constituţională a României a stabilit, azi, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai instituţiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin ţară

SE VA CERE SUSPENDAREA AUTORIZAŢIEI. Tabăra de la Arbănaşi, unde a fost dusă o femeie suspectă de coronavirus, nu are autorizaţie de alimentare cu apă, poluanţii ajung direct în cursul de apă Slănic şi condiţiile nu sunt normale pentru o asemenea destinaţie, a atras, azi, atenţia în Colegiul Prefectural, Carmen Ichim, şefa Comisariatului Buzău al Gărzii de Mediu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se ia curentul până la ora 18.00

Se ia curentul până la ora 18.00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, azi, în anumite zone din judeţele... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

«Mini Brexit» pe 31 martie

«Mini Brexit» pe 31 martie

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi denumirea de „Sussex Royal” din primăvara... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În carantină, la loc sigur

În carantină, la loc sigur

Şase cetăţeni români de pe vasul „Diamond Princess” au fost repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress