Stat De Drept AZI

Iacob îşi intră în drepturi pe 1 iulie

19 aprilie 2019  16:15| Stat De Drept | Politică
Iacob îşi intră în drepturi pe 1 iulie

Procurorul Marius Iacob, care a demisionat din funcţia de procuror-şef adjunct al DNA, îşi va desfăşura activitatea, începând cu data de 1 iulie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a decis Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM s-au aflat două solicitări ale lui Marius Iacob, una privind continuarea activităţii în cadrul DNA şi cealaltă referitoare la transferul la Parchetul General. „Secţia pentru procurori (...) a hotărât continuarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central Anticorupţie a domnului procuror Iacob Marius Constantin, de la data publicării în Monitorul Oficial al României al Decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (...) Secţia pentru procurori a hotărât încetarea activităţii la DNA a domnului procuror Iacob Marius Constantin, începând cu 01.07.2019”, se arată în ordinea de zi soluţionată.

Marius Iacob a demisionat din funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe 19 martie, după ce un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o acţiune a Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca magistratul să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare. Iniţial, în septembrie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Marius Iacob nu a săvârşit o abatere disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, care a fost admis de Instanţa supremă. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CONCURENŢI DIN 11 ŢĂRI S-AU ADUNAT LA SALONIC. Membrii echipei României au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin Lume

ÎN NOIEMBRIE, VA DEVENI CEL MAI LONGEVIV PREMIER NIPON. Coaliţia la puterea din Japonia a câştigat o majoritate confortabilă în Dietă în urma alegerilor desfăşurate duminică, dar insuficientă pentru garantarea îndeplinirii ambiţiei premierului Shinzo Abe de a reforma Constituţia. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Stat de drept

OBLIGATIVITATEA INFORMĂRII DETALIATE ŞI COMPLETE A ELECTORATULUI. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PARCUL LIBERTĂŢII POATE FI ADMIRAT ŞI PE TIMPUL VERII. O alee cu crini regali, albi şi roz-magenta, încântă sutele de orădeni care se plimbă pe malul Crişului din centrul municipiului Oradea. Este aceeaşi alee care, în primăvară, impresiona prin zecile de mii de lalele multicolore. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Caniculă şi furtuni puternice

Caniculă şi furtuni puternice

Vremea se menţine şi azi foarte caldă, caniculară în Câmpia Română şi Dobrogea, disconfortul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 30 iunie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de peste 55,15 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress