Stat De Drept AZI

Ministerul Justiţiei aşteaptă documente de la judecătorii din Serbia

30 iulie 2018  12:30| Stat De Drept | Politică
Ministerul Justiţiei aşteaptă documente de la judecătorii din Serbia

Tudorel Toader a spus că nu a primit documente privind refuzul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, însă le aşteaptă pentru a vedea motivele pentru care a fost luată această decizie, subliniind că judecătorii din Serbia au avut în vedere aspecte ce vizează procedura, nu fondul cauzei.

„Până vineri, la sfârşitul programului nu venise nimic. Voi vedea astăzi. Sigur o să aflam şi imediat ce vom vedea motivele vi le comunicam. Doar o precizare - faptul că statutul pe care l-a primit are caracter provizoriu. În al doilea rând, şi eu sunt curios să vedem motivele, să vedem cine l-a trimis în judecată, să vedem probele care au fost administrate. Probabil judecătorii sigur au luat în considerare chestiuni de procedură şi nu de fond şi sigur le examinăm. Apropo de cine l-a trimis în judecată au fost cei de la DNA Ploieşti”, a declarat ministrul Justiţiei.

Precizările vin după ce Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului, decizia finală urmând să fie luată de Ministerul sârb de Interne.

Prin această decizie, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a admis că, în luna iunie, prin decizia Direcţiei pentru Azil a Ministerului sârb de Interne, Sebastian Ghiţă a devenit eligibil pentru azil în Serbia, „din cauza acţiunilor de persecutare la care a fost supus în ţara de origine ca reacţie la exprimarea opiniilor politice”, informează agenţia Tanjug, citată de publicaţia Kurir.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

A FOST ELIMINATĂ ŞI VACANŢA INTERSEMESTRIALĂ DIN FEBRUARIE. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au acceptat propunerea Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă pe 9 septembrie şi să se încheie pe 12 iunie, potrivit premedintelui AEC, Andrei Mihai Tănase. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE NICOLAS MADURO ÎL VEDE DREPT UN PRETEXT PENTRU PREGĂTIREA UNEI INTERVENŢII MILITARE A SUA. Douăzeci şi cinci de ţări au promis să acorde un ajutor în valoare de 100 de milioane de dolari Venezuelei, care se confruntă cu lipsuri severe şi subnutriţie, a anunţat John Bolton, consilierul pentru securitatea naţională al preşedintelui american, Donald Trump, după conferinţa Organizaţiei Statelor Americane (OSA) desfăşurată la Washington, informează France Presse. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Stat de drept

A PLECAT LA BRUXELLES. Procurorul-şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a respins cererea formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI În cultură

CU PARTICIPAREA REGIZORILOR PAUL NEGOESCU ŞI ADRIAN SILIŞTEANU. Lungmetrajul „Povestea unui pierde-vară” participă la cea de a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de Dragoste/Festival International du Film d'Amour (FIFA) Mons, Belgia, care are loc în perioada 15-22 februarie. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin ţară

„DIN CAUZA SALARIZĂRII NECORESPUNZĂTOARE ŞI LIPSEI PERSONALULUI”. Medicul pneumolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a fost sancţionat, astăzi, de conducerea spitalului, cu... reducerea salariului de bază cu 10%, timp de 3 luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

OMV Petrom sponsorizează cu 10 milioane de euro proiectul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a finalizat analiza... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Posibilitatea unei insule - Michel Houellebecq

Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.

[ Vezi toate ]

Magazin

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Duminică seară, la Londra, a avut loc ediţia cu numărul 72 a galei de decernare a premiilor... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne protejăm de gripă

Cum ne protejăm de gripă

Autorităţile au declarat epidemie de gripă. În aceste condiţii, nu doar igiena strictă e... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress