Stat De Drept AZI

Omul de afaceri Ioan Bene execută pedeapsa în Italia

01 august 2018  13:00| Stat De Drept | Politică
Omul de afaceri Ioan Bene execută pedeapsa în Italia

Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, execută pedeapsa în Italia, conform legilor din această ţară, în libertate supravegheată, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, astăzi, instanţele din România au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru Ioan Bene.

„Conform datelor deţinute de către Serviciul de Investigaţii Criminale, pedeapsa aplicată celui în cauză (Ioan Bene – n.a.) a fost preluată spre executare de către statul italian, în baza sentinţei nr. 3 din 09.04.2018 a Curţii de Apel din Lecce - Secţia Taranto, prin care s-a respins cererea de extrădare către autoritatea judiciară română şi s-a dispus executarea pedepsei în Italia, conform legislaţiei naţionale a acestei ţări. Astfel, prin adresa Tribunalului Cluj din data de 13.07.2018, s-au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, se arată în documentul citat.

Potrivit unor surse judiciare, Ioan Bene execută pedeapsa primită în România conform legilor italiene, care sunt mai blânde pentru fapte comise fără violenţă, astfel că omul de afaceri clujean nu este încarcerat.

„Conform Legii cooperării judiciare internaţionale, aplicabilă în UE, orice sentinţă pronunţată într-o ţară europeană poate fi recunoscută de către un alt stat membru. Omul de afaceri clujean avea înfiinţată o firmă în Italia, avea afaceri şi o casă într-o localitate de lângă Taranto, în sudul ţării. În plus, avea rezidenţă de peste 6 ani în Italia, iar în momentul pronunţării sentinţei din România s-a cerut recunoaşterea acesteia în Italia. Legile judiciare italiene sunt diferite de cele din România şi prevăd, pentru sentinţe de sub trei ani, alte tipuri de pedepse care să nu fie executate în regim de detenţie dacă nu au fost comise cu violenţă, ceea ce a fost şi cazul lui Ioan Bene. S-a scăzut din pedeapsă perioada de arest preventiv şi la domiciliu, şi a rezultat o perioadă de sub trei ani. Astfel, instanţele italiene au dispus executarea pedepsei acestuia într-un regim de libertate supravegheată, cu interdicţia părăsirii teritoriului Italiei”, au spus sursele citate.

Ioan Bene a fost condamnat în 31 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. El a fost dat în urmărire naţională şi internaţională de poliţişti întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând atunci că este plecat în concediu.

Pe 27 februarie, reprezentanţii IPJ Cluj declarau că Bene a fost identificat de poliţiştii italieni lângă Roma, fiind demarate procedurile de extrădare în România.

Ioan Bene a condus mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

Bene mai este cercetat şi într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin Lume

TABĂRĂ SUPRAPOPULATĂ. 2.000 de solicitanţi de azil vor fi transferaţi de pe insula Lesbos în partea continentală a Greciei până la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat, astăzi, guvernul elen, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Stat de drept

„A FOST AGRESAT ŞI S-A APĂRAT CUM A PUTUT”. Daniel Gabriel Husein, poreclit „Dasaev”, principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, la o terasă din centrul Brăilei, a primit, astăzi, mandat de arestare pentru 29 de zile. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI În cultură

DOI VIOLONIŞTI ITALIENI PE LOCURILE II ŞI III. Preşedintele juriului secţiunii Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu”, Pierre Amoyal, a premiat doar locurile doi şi trei, premiul I neacordându-se la această ediţie. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin ţară

STARE GRAVĂ. Un copil se află în stare gravă după ce a căzut, astăzi, de la etajul al doilea al unei şcoli din municipiul Constanţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, bărbatul care a traversat înot Canalul Mânecii acum doi ani, şi-a propus un nou... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

Jean-Pierre Mustier, directorul general al băncii italiene UniCredit, a dezminţit speculaţiile... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Maimuţa şi esenţa - Aldous Huxley

Au trecut mulţi ani de la al Treilea Război Mondial. Elegantul şi candidul doctor Poole debarcă, alături de o echipă de exploratori, într-o Californie fantomatică, răvăşită de suflul deflagraţiei nucleare.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Emirul Qatarului, şeicul Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, i-a oferit în dar preşedintelui... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress