Stat De Drept AZI

Ploaie de candidaţi la şefia DNA

23 iulie 2018  16:45| Stat De Drept | Politică
Ploaie de candidaţi la şefia DNA

Procurorul DNA, Florentina Mirică, şi-a depus, astăzi, candidatura pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Inspecţia Judiciară a formulat o acţiune disciplinară împotriva Florentinei Mirică, procuror şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, care a fost respinsă pe 27 iunie de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Decizia poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Florentina Mirică a instrumentat dosare controversate. Printre acestea se numără şi cel al lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne. De altfel, în dosarul în care sunt investigaţi Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne Petre Tobă şi fostul şef al Direcţiei de Informaţie şi Protecţie a MAI, Florentina Mirică a fost şi cercetată disciplinar, fiind acuzată că a divulgat date confidenţiale din dosar. Mirică este cunoscută ca fiind o apropiată a fostei şefe a Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi,c are a mers de mai multe ori la sediul CSM, pentru a o susţine pe Mirică în acţiunea disciplinară.

Şi procurorul şef adjunct al DNA, Marius Iacob, a ajuns la sediul Ministerului Justiţiei pentru a-şi depune candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În ultimele luni, Marius Iacob a fost subiectul unor acţiuni disciplinare declanşate de Inspecţia Judiciară, alături de Laura Codruţa Kovesi.

Al treilea candidat care s-a înscris astăzi, este procurorul Cristian Lazăr de la Parchetul General. Cristian Lazăr este procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta a motivat că nu se poate reţine acuzaţia de plagiat pentru că premierul a preluat doar texte de lege.

Lazăr a fost propus pentru această funcţie în octombrie 2015 de ministrul Justiţiei de atunci, Robert Cazanciuc şi este magistratul care a respins contestaţia la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul de plagiat al lui Victor Ponta.

Elena Grecu, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar în prezent şef serviciu în structura centrală a DNA este cel de-al patrulea candidat.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, astăzi, că procurorul-şef ce va urma la DNA va trebui să reorganizeze Direcţia în acord cu noile legi ale justiţiei.

„Avem aproape 2.950 de procurori, unii sunt tineri şi nu au condiţia cel puţin legală. Sunt două elemente în evaluare, este elementul obiectiv, spre exemplu, de îndeplinire a condiţiei de vechime în profesie şi elementul personal, poate unii îşi doresc să se angajeze la această mare, mare responsabilitate. Procurorul şef care va veni va trebui să reorganizeze DNA în acord cu noile legi ale justiţiei pentru că nu poţi să mai ai un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, ăla care spune să suspenzi deciziile CCR şi să-l pui procuror la DNA. S-a introdus o limită de vârstă. Va trebui să reorganizeze, să reaşeze DNA în parametrii competenţelor legale, constituţionale, să facă o evaluare managerială şi atunci vom vedea. Dacă doamna Jurma îşi doreşte această responsabilitate, şi-o asumă, vedem ce se va întâmpla. Am făcut apel către procurorii care doresc această responsabilitate să se înscrie pentru a repune DNA în limitele legii”, a afirmat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin Lume

ECHIPELE DE SALVARE DEZGROAPĂ VICTIMELE ALUNECĂRII DE TEREN DIN LOCALITATEA MINIERĂ ITOGON. Bilanţul taifunului Mangkhut care a lovit arhipelagul Filipine a crescut la 81 de morţi şi ar putea să crească în continuare, au anunţat, astăzi, autorităţile, citate de AFP. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Stat de drept

ACORD DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI. Fostul preot Cristian Pomohaci a fost audiat, astăzi, la Parchetul General, într-un dosar în care este urmărit penal pentru evaziune fiscală, după ce nu ar fi declarat peste 150.000 de euro, venituri din cedarea folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI În cultură

CENTENARUL MARII UNIRI. O sută de figurine din lut, reprezentând ţărani, „prinse” într-o horă, creaţie a artistului braşovean Marius Diaconu, pot fi admirate într-o expoziţie itinerantă, vernisată la Palatul Arhiepiscopal Ortodox din Alba Iulia, în cadrul unei manifestări dedicată Centenarului Marii Uniri. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin ţară

FEMEIA DE SERVICIU A ÎNCERCAT SĂ APRINDĂ FOCUL ÎN SOBĂ. Un elev de 14 ani şi o îngrijitoare au fost răniţi şi aproximativ 70 de elevi şi 7 profesori au fost evacuaţi, în urma unei explozii care s-a produs în această dimineaţă la o şcoală din localitatea mureşeană Voiniceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România are lipici la tehnologia contactless

România are lipici la tehnologia contactless

Tehnologia contactless a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România, care... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cioplitorul în piatră - Camilla Lackberg

Comunitatea din Fjällbacka se confruntă cu o tragedie: o fetiţă a fost găsită înecată în mare, prinsă în năvodul unui pescar. Deşi la început pare un accident, medicii legişti descoperă că plămânii fetiţei nu conţin apa sărată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress