Stat De Drept AZI

Prefectul Capitalei, la Parchetul General

22 august 2018  15:00| Stat De Drept | Politică
Prefectul Capitalei, la Parchetul General

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, este audiat de procurorii militarii, în contextul în care pe numele acesteia este depusă o plângere penală pentru abuz în serviciu, potrivit Digi24.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spunea că Speranţa Cliseru este cea care a semnat ordinul pentru intervenţia în forţă a jandarmilor, în timpul protestului din 10 august, din Piaţa Victoriei. Mai mult, în timpul audierilor de ieri din Comisia de apărare din Parlament, Dan spunea că a aflat despre acest ordin abia după intervenţia jandarmilor şi că în 10 august nu a vorbit cu Prefectul Capitalei.

„În jurul prânzului am ajuns la minister şi am primit informări pe tot parcursul zilei. Nu am discutat cu doamna prefect (prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, n.r.) în ziua de 10 august. Am primit informaţia pe fluxul informaţional după ce s-a semnat ordinul de restabilire a ordinii publice”, a spus ministrul de Interne.

De altfel, printre documentele ridicate săptămâna trecută de procurori în cadrul acestei anchete s-ar afla şi ordinul de intervenţie contrasemnat de Speranţa Cliseru.

Procurorii de la Parchetul Militar încearcă să lămurească legalitatea acelui ordin – de unde a venit propunerea, când a fost contrasemnată de prefectul Capitalei, care au fost informaţiile care au stat la baza emiterii acestui ordin.

După audieri, prefectul Capitalei a declarat că „acel ordin de intervenţie respectă în totalitate legislaţia în vigoare”.Aceasta a precizat că s-a „prezentat de bună credinţă”, „fără avocaţi”, pentru a da „lămuririle necesare cu privire la împrejurările” din acea noapte.

„Eu vreau să vă asigur că din punctul meu de vedere eu am respectat legea cu stricteţe”, a spus aceasta, adăugând că nu înţelege „care au fost motivele pentru care au încercat să denigreze activitatea prefectului”.

„Noi (prefecţii, n.r.) nu facem politică”, a susţinut aceasta, înainte de a solicita „încredere că noi suntem cei care respectăm legea”.

„Am respectat legea adunărilor publice. Acel ordin de intervenţie respectă în totalitate legislaţia în vigoare”, a mai spus aceasta.

Procurorii au înregistrat, până în prezent, 386 de plângeri depuse de protestatari împotriva jandarmilor, a informat Parchetul General, care a mai precizat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost deschise, în urma violenţelor de la protestul din 10 august, 22 de dosare penale.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

19 aprilie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRIORITATE AU PROIECTELE CU FONDURI EUROPENE. Suma de 3,8 milioane de lei a fost prevăzută în bugetul municipalităţii ieşene pentru vizita Papei Francisc, a anunţat joi primarul Mihai Chirica. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin Lume

VECINII TREBUIE SĂ STEA DE VORBĂ. Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducător din ţările baltice în Rusia, ţară care întreţine cu Estonia, la fel ca şi cu vecinele sale - Letonia şi Lituania - relaţii dificile. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Stat de drept

POPULAŢIA A FOST INDUSĂ ÎN EROARE. Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul „Revoluţiei” susţin că, din 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare - dezinformare şi diversiune - care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI În cultură

DORITORII POT ADMIRA LUCRĂRILE PÂNĂ PE 17 MAI. Expoziţia „România/Franţa - Itinerarii culturale”, care cuprinde o serie de manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondenţă, carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica şi evoluţia legăturilor istorice şi culturale româno-franceze, a fost vernisată, azi, la Biblioteca Academiei Române. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin ţară

A FOST SUPLIMENTAT NUMĂRUL DE ARTERE. Traficul la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a triplat, în ultimele 24 de ore, în urma numărului mare de muncitori români stabiliţi în alte ţări care revin în România pentru a petrece sărbătorile. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Ediţia a patra a cursei de alergare Bucharest International 10K, creată la iniţiativa campioanei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

Potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, din a doua parte a acestui an,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Împotriva uitării

Împotriva uitării

O expoziţie ce cuprinde 78 de portrete de mari dimensiuni ale unor supravieţuitori ai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trend descendent al activităţii gripale

Trend descendent al activităţii gripale

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress