Stat De Drept AZI

Propunerea lui Iordache: referendum doar dacă vrea CCR

22 iulie 2019  15:15| Stat De Drept | Politică
Propunerea lui Iordache: referendum doar dacă vrea CCR

Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului.

În expunerea de motive a proiectului se arată că această modificare este „imperios necesară având în vedere recentul punct de vedere prin care Curtea a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârşit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de amnistie sau graţiere încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român”.

„S-a constatat astfel că se considera necesar ca, înainte de a trimite spre consultare Parlamentului, Preşedintele României trebuie să solicite Curţii Constituţionale să constate faptul că întrebările referendumului se încadrează în limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) coroborat cu art. l alin. (3) şi art.16 din Constituţie. Astfel, dacă legislaţia ar fi prevăzut o asemenea obligativitate, ar fi beneficiat din punct de vedere financiar, precum şi al organizării unui referendum de o asemenea amploare de o mult mai bună informare”, a explicat Iordache.

Potrivit deputatului PSD, s-a constatat că sunt cazuri unde aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori graţiere individuală sau a altor modificări trebuie să revină Parlamentului şi „nu poate fi impusă o interdicţie generală şi valabilă ad aethernam de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni, cu trimitere bineînţeles şi la alte domenii care pot constitui în viitor motivele unui referendum naţional”.

Propunerea legislativă a lui Florin Iordache mai prevede că în cadrul referendumului cu privire la problemele de interes naţional autorităţile publice au obligativitatea informării detaliate şi complete a electoratului, în conformitate cu Codul bunelor practici în materie şi cu celelalte recomandări ale Comisiei de la Veneţia, prin campanii şi activităţi la nivel naţional asupra temelor care fac obiectul consultării populare. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

OBIECTIVUL MAJOR VA FI REALIZAT. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că Guvernul va anula azi parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii. [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

„ACUZAŢII RIDICOLE” DE CORUPŢIE. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat azi că şi-a retras cererea de imunitate din parlament, cu o oră înainte de începerea unei sesiuni parlamentare în legătură cu această cerere. [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

ACORDUL LUI DOBRICĂ NU A FOST RECUNOSCUT. Tribunalul Bucureşti a amânat pentru 3 februarie, pronunţarea unei sentinţe în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI În cultură

Da, fu Paganini. La nivel înalt. Chiar foarte înalt. Fincă Răzvan Stoica i-a cântat acestuia, la Ploiești, un concert la superlativ. Antologic, memorabil, impecabil, admirabil. Avui ferice imbold când am decis să merg la filarmonica urbei. Spre a-l revedea, reauzi pe acest tânăr violonist care-aduce fală României pe mapamond. Are rară măiestrie pe strune. Virtuozitate aparte. Dăruire profundă miilor de note, cel puțin în cazu` de față. Strânse-n minte impresionant. Și oferite cu entuziasm și pricepere fără limite. Întru satisfacția enormă de la sfârșit și ropotele de aplauze clar meritate pentru prestația sa... [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

ESTE POSIBILĂ APARIŢIA SCURGERII DE NĂBOI. Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi, până pe 3 februarie, în scădere uşoară, până la valoarea de 2.600 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor ianuarie (4.950 mc/s) şi februarie (5.300 mc/s). [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

77 de permise reţinute în 3 zile

77 de permise reţinute în 3 zile

577 DE ABATERI CONTRAVENŢIONALE. Poliţiştii au depistat, în minivacanţa prilejuită de Mica Unire,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Anul 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB

Anul 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat marţi, România a încheiat anul trecut cu un deficit... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

Știți de ce nu sunt bani ca să se dubleze alocațiile pentru copii? PNL și PSD au pus mână de la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Confirmarea recordului a venit după 3 luni

Confirmarea recordului a venit după 3 luni

Oradea a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecţie de fitness pe ghete rebound,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Gripa ţine elevii acasă

Gripa ţine elevii acasă

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB) a anunţat că de azi la diferite unităţi de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress