Stat De Drept AZI

Reacţia DNA la propunerile Ministerului Justiţiei de redefinire a abuzului în serviciu

02 iulie 2018  16:30| Stat De Drept | Politică
Reacţia DNA la propunerile Ministerului Justiţiei de redefinire a abuzului în serviciu

215 dosare trimise anul trecut în judecată vor fi achitate, iar majoritatea celor aflate în curs de cercetare vor fi clasate, în cazul în care intră în vigoare redefinirea abuzului în serviciu în forma propusă de Ministerul Justiţiei şi adoptată astăzi de Comisia Iordache, prin faptul că este restrâns „extrem de mult” domeniul de aplicare a infracţiunii. Astfel, s-ar putea ajunge la „dezincriminarea unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancţionate de legea penală”.

În plus, procurorii anticorupţie mai spun că forma propusă nu respectă anumite cerinţe constituţionale.

Cum este definit abuzul în serviciu în prezent: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos ( adică îndeplineşte prin încălcarea legii - conf. Deciziei 405/2016 a CCR) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Cum vrea Tudorel Toader să fie definit abuzul în serviciu: „Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv, un folos patrimonial şi prin aceasta cauzează o pagubă, certă şi efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

„Din analiza făcută la nivelul DNA au rezultat următoarele:

a) Impunerea condiţiei ca fapta să fie săvârşită în scopul obţinerii unui folos de către funcţionarul public sau de o persoană apropiată acestuia restrânge extrem de mult domeniul de aplicare a infracţiunii.

Spre exemplu, fapta funcţionarului public care atribuie în mod nelegal unui prieten sau unui coleg de partid un contract de achiziţie publică supraevaluat ori dispune restituirea nelegală a unui imobil nu va mai fi incriminată, chiar dacă funcţionarul acţionează cu intenţia de a încălca legea şi chiar dacă aceste fapte pot produce consecinţe de zeci sau sute de milioane de euro bugetului, aşa cum există numeroase exemple în practica judiciară.

b) Cerinţa ca prejudiciul să fi fost constatat în mod definitiv prin act al organului competent restrânge şi mai mult sfera potenţială de aplicare a infracţiunii şi încalcă mai multe prevederi constituţionale.

Spre exemplu, dacă organul de urmărire penală este sesizat că un ministru a săvârşit o faptă de abuz în serviciu, trimiterea în judecată ar fi condiţionată de existenţa unui act constatator al prejudiciului întocmit de un organ care se poate afla în subordinea sau sub influenţa acestui ministru.

Singurul organ competent să constate elemente de fapt care intră în conţinutul unei infracţiuni este instanţa de judecată. Numai judecătorul, analizând probele administrate şi făcând aplicarea legii, poate stabili în mod definitiv dacă o anumită faptă a produs sau nu un prejudiciu, iar acest raţionament nu poate fi condiţionat de existenţa unui act administrativ anterior hotărârii judecătoreşti.

Prevederea este contrară dispoziţiilor art. 124 alin. 3 din Constituţie, care prevăd că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Dacă legea sancţionează o anumită fapta, decizia judecătorului nu poate depinde de manifestarea de voinţă a unui organ administrativ.

De asemenea, textul propus nu respectă cerinţele constituţionale de previzibilitate a legii, în condiţiile în care nu indică organele care ar avea competenţa să constate existenţa prejudiciilor.

c) Reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiune va avea ca efect reducerea semnificativă a termenelor de prescripţie a răspunderii penale, de la 8 ani la 5 ani.

În condiţiile în care aceste fapte sunt în mod uzual descoperite la mult timp după săvârşirea lor, de obicei după schimbarea conducerii instituţiilor publice, iar probatoriul administrat pentru dovedirea infracţiunii de abuz în serviciu este deosebit de complex, vor exista numeroase situaţii în care tragerea la răspundere penală va fi împiedicată ca urmare a intervenirii prescripţiei, atât în cauze aflate în curs de urmărire penală, cât şi pe rolul instanţelor, urmând să se înregistreze numeroase soluţii de clasare şi încetare a procesului penal.”

Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că evaluarea a fost transmisă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CENTENARUL MARII UNIRI. Romfilatelia introduce în circulaţie, astăzi, emisiunea de mărci poştale dedicată Centenarului Marii Uniri, pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

MOARTEA JURNALISTULUI JAMAL KHASHOGGI. Turcia consideră „insuficiente” explicaţiile furnizate astăzi de parchetul saudit privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, insistând asupra caracterului premeditat al operaţiunii, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

AL DOILEA TERMEN. Astăzi are loc un nou termen în dosarul Colectiv. Pentru a se asigura că martorii vin la audieri, oamenii legii au emis mandate de aducere pentru 13 persoane. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

PÂNĂ PE 3 IANUARIE. Cea de-a 12-a ediţie a Târgului de Crăciun din Sibiu începe, astăzi, în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului, cu un concert susţinut de artiştii Radu Nechifor şi Paula Seling. Târgul se va desfăşura anul acesta în perioada 16 noiembrie 2018 - 03 ianuarie 2019. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

60% dintre români declară că au credite, iar 37% susţin că au cheltuieli lunare obligatorii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress