Stat De Drept AZI

Scripcaru nu a făcut acte de corupţie

02 iulie 2019  12:45| Stat De Drept | Politică
Scripcaru nu a făcut acte de corupţie

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a fost achitat de Tribunalul Braşov, într-un dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupţie.

Primarul a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că l-a determinat pe directorul general al unei societăţi din subordine să cumpere patru maşini care au fost puse ulterior la dispoziţia Primăriei Braşov. „(...) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (...) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, (...) lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George”, se arată în soluţia pe scurt, publicată pe portalul instanţei.

Celălalt inculpat în dosar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi la plata unor despăgubiri civile către SC RATBV SA Braşov

Sentinţa nu este definitivă, fiind cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Procurorii DNA Braşov au dispus, în data de 28 septembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de primarul Braşovului, George Scripcaru, pentru abuz în serviciu, iar dosarul în care acesta a fost trimis în judecată a fost înregistrat la Tribunalul Braşov în 17 noiembrie 2016. Potrivit procurorilor DNA, Scripcaru şi-a exercitat influenţa, în anii 2007 - 2015, asupra directorului general al unei societăţi din subordinea Primăriei municipiului Braşov şi l-a determinat să cumpere succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme care au fost puse ulterior la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale.

Procurorii au susţinut că primarul a urmărit obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosirea exclusivă a maşinilor respective, fără să fie nevoit să achite costurile pentru întreţinerea şi utilizarea acestora. „Ulterior, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, Scripcaru George a solicitat aceluiaşi director ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat, care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului. Urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 120 lei şi 2 puncte penalizare, menţionându-se că a depăşit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obţinerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în aceea că nu figurează în evidenţele Poliţiei cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amenda respectivă”, a arătat DNA. Procurorii au mai susţinut că societatea respectivă a fost prejudiciată cu suma totală de peste 630.000 de lei, reprezentând valoarea maşinilor achiziţionate şi cheltuielile suportate cu întreţinerea şi utilizarea acestora.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

17 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

OBIECTIV DE INVESTIŢII SPECIAL. Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, ce urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, are o valoare estimată de peste un miliard de lei. [ Citeste mai departe ]

17 februarie 2020

AZI Prin Lume

LĂSAŢI PESCUITUL ÎN PACE! Şeful diplomaţiei franceze a declarat că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit. [ Citeste mai departe ]

14 februarie 2020

AZI Stat de drept

CONTROL JUDICIAR PENTRU 60 DE ZILE. Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, într-un dosar legat de alocare de fonduri pentru mai multe primării din ţară. [ Citeste mai departe ]

14 februarie 2020

AZI În cultură

HOLOGRAMA ARTISTULUI A COSTAT 40.000 DE EURO. Mai multe evenimente menite să aducă în atenţia publicului opera lui Constantin Brâncuşi vor fi organizate în premieră, pe 19 februarie, la Bucureşti şi Târgu Jiu, a anunţat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. [ Citeste mai departe ]

17 februarie 2020

AZI Prin ţară

PAGUBE MATERIALE. Patru persoane au primit îngrijiri medicale, ieri, după un incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc din municipiul Piteşti. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Furt calificat în formă continuată cu şerpi

Furt calificat în formă continuată cu şerpi

Un bărbat de 35 de ani a furat mai multe reptile dintr-un vivariu din Cluj-Napoca, printre care... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România, Lituania şi Ungaria, primele la creştere economică

România, Lituania şi Ungaria, primele la creştere economică

România, Lituania şi Ungaria au înregistrat cel mai important avans economic în rândul celor 27... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Şedinţă foto specială

Şedinţă foto specială

Un pui de urs polar de trei luni a explorat, pentru prima dată, spaţiul exterior din adăpostul... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu e nici coronavirus, nici febră galbenă

Nu e nici coronavirus, nici febră galbenă

Femeia din Hunedoara, care a revenit în ţară după o călătorie în Thailanda, a fost transferată la... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress