Stat De Drept AZI

Şeful Jandarmeriei, vizită la Parchet

20 august 2018  15:45| Stat De Drept | Politică
Şeful Jandarmeriei, vizită la Parchet

Noul şef al Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, a mers, astăzi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scopul fiind „stabilirea modalităţilor de cooperare pentru identificarea persoanelor care se pot face responsabile de comiterea violenţelor la miting”, anunţă Parchetul General.

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat, duminică, că, în urma violenţelor de la mitingul din 10 august, au fost deschise 21 de dosare penale, dintre care trei cu autor necunoscut. Carmen Dan a anunţat că sunt cercetate 20 persoane, dintre care trei au fos arestate şi două sunt sub control judiciar.

„Luni vom merge la Parchet cu alte informaţii şi date obţinute în aceste zile. Este vorba de aproximativ doi terabiţi de filmări”, a completat Dan.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

12 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TAXA DE PARCARE ESTE DE 1 LEU PE ORĂ. Astăzi au fost puse în funcţiune Depoul şi Terminalul Multimodal Străuleşti, după o investiţie de peste 360 de milioane de lei, informează Mediafax. [ Citeste mai departe ]

12 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

ANCHETĂ PENALĂ. Viaductul rutier Morandi, prăbuşit parţial pe data de 14 august la Genova, în nord-vestul Italiei, tragedie în care şi-au pierdut viaţa 43 de persoane, va fi demolat începând din 15 decembrie, potrivit DPA. [ Citeste mai departe ]

12 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

PENSIE PREA SPECIALĂ. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Legea a fost transmisă de Parlament spre promulgare pe 24 octombrie. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI În cultură

„ROMÂNIA CENTENAR”. Cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, va avea loc între 14 şi 18 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo. Tema centrală a ediţiei este „România Centenar”, şi va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice). Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 14 noiembrie, la ora 12.00. [ Citeste mai departe ]

12 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

DEPOZIT DE MATERIALE TEXTILE. Pompierii prahoveni intervin, astăzi, pentru stingerea unui alt incendiu cu degajări mari de fum care a izbucnit de această dată la un depozit de materiale textile aflat în zona de nord a Ploieştiului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

BNR a adus 5,31 miliarde de lei pe piaţa interbancară

BNR a adus 5,31 miliarde de lei pe piaţa interbancară

Banca Naţională a României a adus, luni, în piaţa bancară, 5,315 miliarde de lei, printr-o... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Trecere de pietoni personală

Trecere de pietoni personală

O stradă proaspăt asfaltată dintr-un cartier din oraşul Suceava a fost „decorată” şi cu 9 treceri... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Fecioara şi căpcăunul - Michel Tournier

Cum a putut Ioana d'Arc, o fiinţă atât de lucidă şi sensibilă, să îl accepte ca tovarăş pe Gilles de Rais, care trebuie să fi fost un copil vicios, un adolescent pervers, un tânăr plin de cruzime, a cărui monstruozitate continuă să revolte şi să fascineze?

[ Vezi toate ]

Magazin

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

Un muzeu controversat, dedicat celebrului traficant de droguri columbian Pablo Escobar, s-a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress