Stat De Drept AZI

Sorina a plecat din România, Licu vrea s-o aducă înapoi

22 iulie 2019  13:00| Stat De Drept | Politică
Sorina a plecat din România, Licu vrea s-o aducă înapoi

Fetiţa în vârstă de 8 ani din Baia de Aramă, Sorina, a părăsit România ieri dimineaţă, împreună cu părinţii adoptivi, au precizat surse apropiate cazului minorei.

Potrivit unor surse apropiate cazului fetiţei din Baia de Aramă, Sorina a părăsit România duminică dimineaţă, împreună cu părinţii adoptivi. Minora avea toate actele în regulă atunci când a părăsit ţara prin Aeroportul Otopeni. Acelaşi surse au precizat că destinaţia acestora este Statele Unite ale Americii. De altfel, familia adoptivă a ridicat, vineri, paşaportul Sorinei de la Serviciul de Paşapoarte Dolj. Judecătoria Slatina a decis că fetiţa de 8 ani poate pleca din ţară, împreună cu părinţii adoptivi, o familie de români stabiliţi în SUA. Instanţa a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu. Decizia nu este însă definitivă, iar procurorul general a anunţat deja că o va contesta.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MANDATUL ESTE DE CINCI ANI. Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, în locul acestuia fiind numit Laurenţiu Ţenţ. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Prin Lume

TOŢI PRIZONIERII VOR FI ELIBERAŢI ÎN URMĂTOARELE 3 SĂPTĂMÂNI. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au decis să lucreze pentru retragerea de trupe din trei zone disputate până la finele lunii martie, potrivit unei declaraţii comune adoptate după unui summit la Paris în format Normandia dedicat relansării procesului de pace în estul Ucrainei. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Stat de drept

DE LEGE ESTE SEC. Liviu Dragnea a fost adus, azi, de la Penitenciarul Rahova la sediul instanţei supreme, pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare din dosarul DGASPC. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

O femeie focoasă. Iubăreață-n draci. Impetuoasă de fel. Aventuristă clar. Curajoasă cumva. Norocoasă, în fond, c-a trecut prin multe demne de povestit. Și-a murit la optzeci de ani împliniți, totuși. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Prin ţară

FACILITĂŢI PENTRU GRUPURILE DE COPII ÎNSOŢITE. Singurul patinoar în aer liber din municipiul Braşov, amenajat la Baza sportivă Olimpia, a fost deschis după ce a fost dotat cu o instalaţie nouă de nocturnă, printr-o investiţie a Consiliului Judeţean Braşov în valoare de 100.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

CFR Călători va pune în circulaţie, de duminică, zilnic, o pereche de trenuri pe ruta Oraviţa -... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte

Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte

BCR a realizat un studiu privind nivelul educației financiare a elevilor din România, în cadrul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

O căţea din Marea Britanie a adus pe lume 21 de pui, iar proprietara sa susţine că evenimentul ar... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean va funcţiona din luna ianuarie în regim de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress