Ştiinţă & Tehnică AZI

Copacii, mai buni decât spaţiile verzi în zonele poluate

24 noiembrie 2017  17:15| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
Copacii, mai buni decât spaţiile verzi în zonele poluate

Numărul pacienţilor internaţi ca urmare a crizelor astmatice severe ar putea fi redus considerabil dacă pe marginile drumurilor ar fi plantaţi copaci, potrivit concluziilor unui studiu de amploare, citat de The Telegraph.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Exeter (Marea Britanie) a studiat impactul asupra bolilor respiratorii a „înverzirii” mediului urban şi, potrivit concluziilor, plantarea copacilor poate contribui la reducerea efectelor periculoase ale fumului de eşapament provenind din trafic. Pe de altă parte, cercetarea a descoperit că, în unele cazuri, zonele întinse cu iarbă şi parcurile pot înrăutăţi starea persoanelor diagnosticate cu astm deoarece polenul provenit de la acestea se combină cu agenţii poluanţi declanşând apariţia unui tip de alergie numită „febra gri”, o reacţie asemănătoare „febrei polenului” (rinită alergică sezonieră), cauzată de combinarea particulelor de polen cu cele poluante.

Poluarea exacerbează astmul, iar cercetarea a demonstrat că o densitate mare de copaci în zonele intens poluate contribuie la un număr mai mic de internări în unităţile medicale în comparaţie cu regiunile mai puţin poluate şi cu mai puţini copaci.

Efectul benefic se menţine chiar dacă polenul provenit de la copaci poate cauza crize de astm, acest lucru sugerând că efectul de absorbţie a poluanţilor din atmosferă îl depăşeşte pe cel alergic, în special atunci când nivelul de poluare este unul ridicat, precizează sursa citată.

Conform cercetătorilor, un număr de 300 de copaci în plus pe kilometru pătrat este asociat cu o scădere cu circa 50 de cazuri de pacienţi cu crize de astm înregistrate la camerele de gardă la 100.000 de locuitori pe o perioadă de 15 ani.

„Spaţiile verzi şi grădinile au fost asociate cu reducerea spitalizării ca urmare a astmului în cazul nivelurilor scăzute de poluare, însă nu şi în cele mai poluate zone urbane. În ceea ce priveşte copacii, lucrurile stau invers”, a declarat conducătorul studiului, doctor Ian Alcock.

„De vină ar putea fi polenul de la plantele ierboase care devin factori alergici mai puternici în combinaţie cu poluanţii din atmosferă astfel încât beneficiile oferite de spaţiile verzi se diminuează pe măsură ce nivelul de poluare creşte. Spre deosebire de această situaţie, copacii pot îndepărta în mod eficient poluanţii din aer, iar acest lucru poate explica de ce par să aibă cel mai mare beneficiu în zonele în care nivelurile (de poluare) sunt ridicate”, a precizat el. (Agerpres)

  • prin lume
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

18 aprilie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

FAMILIARIZAREA ELEVILOR DIN CLASELE TERMINALE DE LICEU. Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a avertizat că există posibilitatea ca în următorii 5-6 ani să se producă o criză de medici de familie la nivelul judeţului, având în vedere că „o întreagă generaţie” va împlini vârsta de pensionare. [ Citeste mai departe ]

18 aprilie 2019

AZI Prin Lume

SONDAJELE ARATĂ CĂ OPINIILE SUNT SCHIMBATE FAŢĂ DE 2016. Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele luni pentru a regândi decizia de ieşire din Uniunea Europeană, a afirmat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat la postul de preşedinte al CE. [ Citeste mai departe ]

18 aprilie 2019

AZI Stat de drept

RĂMÂNE PÂNĂ CÂND ÎN MONITORUL OFICIAL APARE ALT NUME. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va merge la Guvern, unde îi va prezenta premierului Viorica Dăncilă demisia sa din funcţia de ministru al Justiţiei. [ Citeste mai departe ]

18 aprilie 2019

AZI În cultură

ARTIŞTI ŞI ANSAMBLURI DE TALIE MONDIALĂ. Unsprezece oraşe din România, exceptând Bucureştiul, vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” din acest an. [ Citeste mai departe ]

18 aprilie 2019

AZI Prin ţară

A VENIT DINSPRE UCRAINA. O specie extrem de rară în Europa şi dispărută din ţara noastră de aproape un secol, un vultur pleşuv negru, a poposit în gospodăria unui localnic de lângă Focşani, epuizat de drumul lung străbătut. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Vremea se încălzeşte de sâmbătă

Vremea se încălzeşte de sâmbătă

Cerul va avea mâine înnorări în majoritatea regiunilor, mai accentuate în jumătatea de est a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Uniunea pieţelor de capital, motorul investiţiilor pe piaţa unică europeană

Uniunea pieţelor de capital, motorul investiţiilor pe piaţa unică europeană

După votul final din Parlamentul European privind legislaţia care stabileşte elementele... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Landscape s-a dat cu 85.000 de euro

Landscape s-a dat cu 85.000 de euro

Lucrarea „Landscape” de Adrian Ghenie, unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trend descendent al activităţii gripale

Trend descendent al activităţii gripale

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress