Ştiinţă & Tehnică AZI

Misiuni robotizate spre o cometă

22 decembrie 2017  14:30| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
Misiuni robotizate spre o cometă

NASA a anunţat că a reţinut două concepte de explorare robotizată a Sistemului Solar dintr-un total de 12 proiecte care au fost propuse de echipe de cercetători.

Unul dintre ele vizează explorarea unei comete, iar celălalt doreşte să trimită o sondă spre Titan, cel mai mare dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, informează AFP.

Însă agenţia spaţială americană va trebui, în urma unor studii mai amănunţite, să aleagă un proiect dintre cele două finaliste, în 2019, pentru a dezvolta o misiune de explorare ce va fi lansată la jumătatea anilor 2020.

„Aceste două proiecte de explorare încearcă să răspundă la unele dintre cele mai mari întrebări din Sistemul Solar", a precizat Thomas Zurbuchen, directorul departamentului de programe ştiinţifice din cadrul NASA.

Prima dintre aceste două misiuni, denumită „Caesar" (Comet Astrobiology Exploration SAmple Return), vizează colectarea unor eşantioane din nucleul cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko şi aducerea lor pe Terra.

Misiunea ar putea dezvălui oamenilor de ştiinţă originea formării planetei noastre, a oceanelor şi a vieţii terestre.

Cometele sunt constituite din materiale ce provin din foste stele şi din nori interstelari ce datează din perioada în care s-a format Sistemul Solar, în urmă cu cinci miliarde de ani. De aceea, ele sunt considerate martori preţioşi ai trecutului.

A doua misiune reţinută de NASA, „Dragonfly", se bazează pe o dronă ce va fi capabilă să exploreze caracterul locuibil al câtorva zeci de situri de pe Titan, un satelit natural înzestrat cu o atmosferă densă, şi care are la suprafaţa lui lacuri şi râuri din metan lichid.

Oamenii de ştiinţă cred că Titan ar putea conţine un ocean de apă sub o crustă groasă de gheaţă şi viaţa ar putea să existe în acel ocean.

Misiunea ce va fi reţinută de NASA va fi cea de-a patra pe care agenţia spaţială americană o va include în programul „New Frontiers", înzestrat cu un buget de aproximativ 850 de milioane de dolari.

Primele trei misiuni din acest program de explorare spaţială sunt New Horizon - care a survolat Pluto în 2015, Juno - o sondă plasată pe orbita planetei Jupiter şi OSIRIS-REx - un vehicul spaţial care va trebui să colecteze eşantioane de pe asteroidul Bennu în 2023 şi să le aducă apoi pe Terra.

Celelalte proiecte din programul „New Frontiers" vizează studierea planetelor Saturn şi Venus şi a asteroizilor din jurul planetei Jupiter.

Două dintre aceste proiecte au fost de asemenea reţinute de NASA pentru a face obiectul unei dezvoltări tehnologice mai ample: sondele Enceladus Life Finder şi Venus In situ Composition Investigations (VICI).

Prima este concepută pentru a capta eventualele indicii ale unei activităţi biologice în gheizerele uriaşe care există pe Enceladus (satelit al planetei Saturn).

VICI va fi primul vehicul spaţial robotizat al NASA care va explora planeta Venus după o pauză de trei decenii. Sonda Venus Express, lansată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), este cel mai recent vehicul spaţial care a studiat această planetă de la mică distanţă, între 2006 şi 2014, înainte de a-şi încheia misiunea după ce a rămas fără carburant.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • 2018
VOR AVEA LOC ŞI CONCURSURI CULINARE. Peste o sută de sortimente de peşte şi preparate din peşte, peste o tonă de fructe de mare şi peste 10.000 de porţii de peşte pregătite de unii dintre cei mai iscusiţi bucătari pot fi savurate şi degustate la Festivalul Pescăresc, care se va desfăşura de azi până luni în Parcul Naţional din Capitală. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Prin Lume

TREI ZILE DE DOLIU NAŢION AL. Cel puţin 100 de persoane, în majoritatea femei şi copii, şi-au pierdut viaţa într-un naufragiu pe fluviul Tigru, în plină aniversare a Anului Nou kurd şi a Zilei Mamei, fiind cel mai grav accident înregistrat în Irak în ultimii ani. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Stat de drept

ŞASE TERENURI ÎŞI SCHIMBĂ NELEGAL FUNCŢIUNEA. Deputatul Nicuşor Dan s-a prezentat azi la sediul DNA în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, pentru a depune o plângere penală împotriva primarului general Gabriela Firea. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI În cultură

CEREMONIA ARE LOC LA SFÂRŞITUL EVENIMENTULUI. Poeta Ana Blandiana a fost desemnată laureata din acest an a celui mai important premiu acordat la festivalul „Serile de Poezie de la Struga”, informează agenţia macedoneană de presă MIA. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Prin ţară

AVEA FOCOS ŞI PREZENTA UN POTENŢIAL PERICOL. Un proiectil exploziv foarte degradat, care reprezenta un potenţial pericol, a fost descoperit, azi, încastrat în betonul provenit de la o construcţie demolată în judeţul Arad, fiind preluat de pirotehnişti pentru distrugere. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Iancu a primit trofeul Inukshuk

Iancu a primit trofeul Inukshuk

Polisportivul Avram Iancu a fost premiat cu trofeul Inukshuk de către organizatorii... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Educație financiară în peste 360 de școli, din 50 de orașe

Educație financiară în peste 360 de școli, din 50 de orașe

Prin programul de educație financiară Școala de Bani, BCR se alătură, pentru al doilea an... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu 89

Iliescu 89

O stranie potrivire face ca președintele fondator al social democrației românești să împlinească... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei - Dario Fo

În romanul său postum, publicat în 2017, „Ca din întâmplare, femeie”, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile”, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învăţate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă şi mare iubitoare de artă, admirată şi detestată, imprevizibilă şi curajoasă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul album după 11 ani

Primul album după 11 ani

Trupa britanică The Cure, care va concerta în Bucureşti în iulie, va lansa un nou album de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Centru de protono-terapie în Bucureşti cu ajutor japonez

Centru de protono-terapie în Bucureşti cu ajutor japonez

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi Tsuyoshi Okada, reprezentant al companiei... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress