Ştiinţă & Tehnică AZI

NASA va trimite oameni pe lună în 2024

12 aprilie 2019  13:00| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
NASA va trimite oameni pe lună în 2024

Prima misiune cu care NASA vrea să se întoarcă pe Lună, programată în 2024, va fi diferită de cea mai recentă, care a avut loc în 1972, din echipa de astronauţi urmând să facă parte în premieră şi o femeie, potrivit administratorului Agenţiei spaţiale americane, Jim Bridenstine.

„Prima femeie care ajunge pe suprafaţa Lunii va fi o americancă, peste cinci ani”, a declarat Bridenstine, la un simpozion organizat de Space Foundation în Colorado, săptămâna aceasta, potrivit usnews.com. Recent, Mike Pence, vicepreşedintele SUA, a cerut NASA să urgenteze planurile pentru misiunile cu echipaj uman pe Lună, astfel încât americanii să se întoarcă pe satelitul natural al Terrei în maximum cinci ani. NASA trebuie să atingă acest scop „prin orice mijloace necesare”, a declarat Pence, la o întrunire a Consiliului Spaţial Naţional. Acesta a mai spus că, dacă rachetele şi roverele lunare ale NASA nu sunt gata pentru astfel de misiuni, se poate apela la companiile spaţiale private.

Potrivit unor planuri iniţiale, prima misiune cu echipaj uman pe Lună nu putea fi realizată de NASA mai devreme de anul 2028, a mai spus Pence la momentul respectiv. Ulterior, Bridenstine i-a dat asigurări lui Pence că se va face tot posibilul pentru a se respecta termenul limită, însă mulţi experţi în domeniu s-au declarat sceptici. De exemplu, NASA trebuie să conceapă, să construiască şi să testeze un nou rover lunar.

În vara acestui an se împlinesc 50 de ani de la prima misiune cu echipaj uman pe Lună, realizată de NASA. Cea mai recentă misiune de acest tip, din seria Apollo, a avut loc în 1972, iar de atunci niciun om nu a mai păşit pe Lună. De decenii, NASA a pendulat între misiunile pe Marte şi cele pe Lună, fiind o victimă a schimbărilor de administraţie prezidenţială. Mai recent, Barack Obama a cerut realizarea de misiuni pe Marte, în timp ce actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, este interesat de cele pe Lună.

Pentru ca o misiune cu echipaj uman pe Lună să fie realizată până în 2024, Bridenstine spune că NASA are nevoie de o rachetă cu putere mare. Însă, noua rachetă dezvoltată de NASA nu va fi gata pentru misiunea fără echipaj uman pe Lună programată pentru iunie 2020, a anunţat, în urmă cu trei săptămâni, Bridenstine, care a adăugat că se ia în considerare folosirea unui lansator al unei companii private. Finalizarea lansatorului Space Launch System (SLS) - cum este cunoscută viitoarea rachetă a NASA -, a cărui dezvoltare a fost estimată iniţial la 7 miliarde de dolari, a fost deja întârziată cu mai mulţi ani.

SLS, care va fi capabil să lanseze vehicule spaţiale cu echipaj uman spre Marte până în 2030, are, de asemenea, o capacitate de transport de 130 de tone. Specialiştii companiei Boeing au petrecut mai mulţi ani la dezvoltarea SLS, care se anunţă a fi cea mai puternică rachetă construită vreodată, unul dintre scopuri fiind acela ca NASA să îşi reia misiunile cu echipaj uman pe Lună. Proiectul, pentru care Boeing a apelat la peste 1.000 de companii din 43 de state americane, a ajuns deja la costuri de 12 miliarde de dolari. În acelaşi timp, compania Lockheed-Martin se ocupă de construirea unei capsule pentru transportul astronauţilor, Orion. Pe de altă parte, NASA demonstrează o deschidere privind companiile spaţiale private, care oferă opţiuni pentru transport cu costuri reduse.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
„VINOVAT” ESTE UN CAMION DE MARE TONAJ. Un crater s-a format azi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la intersecţia Gorjului, după ce s-a surpat asfaltul, o maşină a suferit avarii, dar nimeni nu a fost rănit. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin Lume

OPOZIŢIA CONSIDERĂ CĂ DECIZIA ESTE „BRUTALĂ”. Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Stat de drept

DOAR UN CERCEL ERA AL ALEXANDREI. Anchetatorii au identificat, la percheziţia maşinii lui Gheorghe Dincă, şi o poşetă albastră care nu este a fetelor, Luiza sau Alexandra, au precizat, surse judiciare. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI În cultură

SPECTACOL MONTAT ÎN 15 ŢĂRI. Un fragment din celebrul musical „We Will Rock You” va fi prezentat pe scena Festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc între 22 şi 25 august, în Piaţa Sfatului din Braşov. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin ţară

LANSAREA UNUI PLIC FILATELIC. Împlinirea, azi, a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Decorat post mortem

Decorat post mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Torok,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Consultaţii medicale în stradă

Consultaţii medicale în stradă

Zeci de persoane în vârstă au apelat, azi, la consultaţiile gratuite asigurate în aer liber de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress