Ştiinţă & Tehnică AZI

NASA vizează explorarea planetei Venus

11 septembrie 2017  14:30| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
NASA vizează explorarea planetei Venus

A doua planetă de la Soare, Venus, un corp cosmic similar în multe privinţe Pământului, a rămas foarte puţin explorată din cauza condiţiilor foarte dure de la suprafaţă, care fac imposibilă folosirea aparaturii electronice de tipul celei din dotarea roverelor care explorează suprafaţa planetei Marte.

NASA doreşte însă să demonstreze că o astfel de problemă aparent insurmontabilă este de fapt doar o provocare şi vizează explorarea lui Venus cu un rover autonom mecanic, care să comunice prin Morse, aşa cum şi l-ar fi imaginat probabil Jules Verne.

Inginerii de la NASA studiază posibilitatea construcţiei unui rover "steampunk" pentru explorarea suprafeţei lui Venus, înlocuind peste tot unde este posibil echipamentele electronice cu sisteme de pârghii şi roţi dinţate, conform SPACE.com.

"Venus este un loc prea inospitalier pentru a putea folosi sistemele electronice complexe de control cu care sunt dotate roverele de la suprafaţa lui Marte", a explicat Jonathan Sauder, inginer la NASA's Jet Propulsion Laboratory (JPL) din Pasadena, California. "Cu un rover complet mecanic însă, am putea desfăşura o misiune de cel mult un an" la suprafaţa lui Venus, a adăugat el.

În cazul planetei Venus, "inospitalier" este însă un cuvânt prea blând. Condiţiile de pe planeta Venus fac ca Infernul lui Dante să pară un mic colţ de Paradis. Presiunea atmosferică la suprafaţa lui Venus este suficient de puternică pentru a distruge coca unui submarin nuclear. Efectul de seră manifestat în atmosfera acestei planete, care practic nu se poate răci, face ca temperatura medie la suprafaţă să fie de 462 de grade Celsius — suficient de mare pentru a topi plumbul — temperatură la care sistemele electronice sofisticate nu pot rezista.

Nicio sondă nu a putut îndura aceste condiţii mai mult de 127 de minute, şi niciuna dintre "puterile spaţiale" ale planetei nu a încercat să mai trimită o misiune spre Venus de mai bine de trei decenii. Ultimele sonde care au asolizat pe Venus sunt modulele sovietice Vega 1 şi Vega 2, care şi-au desfăşurat misiunea în 1984.

NASA şi-a asumat însă provocarea de a concepe un rover capabil să reziste presiunii atmosferice, temperaturilor şi ploilor de acid sulfuric de pe Venus, căutând inspiraţie în celebra maşină diferenţială concepută de Charles Babbage în secolul al XIX-lea (un calculator automatic, mecanic, proiectat pentru tabelarea funcţiilor polinomiale) sau în misteriosul mecanism Antikythera, ce era folosit de vechii eleni pentru a prezice producerea eclipselor şi pentru alte calcule astronomice.

Pornind de la astfel de surse de inspiraţie, inginerii NASA lucrează la un vehicul concept pentru explorarea unor medii extreme denumit Automaton Rover for Extreme Environments (AREE).

"Într-o primă fază am comparat tehnologiile pur mecanice de automatizare pentru rovere cu cele electronice capabile să reziste la temperaturi ridicate şi cu cele hibride. Un rover cu totul mecanic, deşi fezabil, nu ar fi practic, iar un rover construit doar pe baza celor mai rezistente echipamente electronice de care dispunem nu ar face faţă condiţiilor de pe Venus. Varianta unui rover hibrid, care să folosească atât sisteme mecanice cât şi anumite echipamente electronice rezistente la temperaturi ridicate este însă foarte promiţătoare", a subliniat Sauder.

Un astfel de rover hibrid s-ar deplasa la suprafaţa lui Venus pe şenile, la fel ca un tanc, iar cea mai mare parte a energiei de care are nevoie va fi generată de o turbină eoliană. De asemenea, NASA are în vedere şi instalarea unor panouri solare pentru suplimentarea energiei roverului. Roverul AREE va fi dotat şi cu o antenă radar rotativă, putând retransmite selectiv semnalele radar primite de la o sondă rămasă pe orbita lui Venus. Roverul AREE ar putea transmite datele adunate de la suprafaţa lui Venus prin codul Morse. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

19 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PLOI ŞI NINSORI. Ministerul român de Externe a emis avertizări de călătorie pentru Bulgaria şi Spania, din cauza vremii nefavorabile. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

SOCIALIŞTII AU ÎN PARLAMENT DOAR 84 DE DEPUTAŢI DIN 350. Guvernul socialist spaniol condus de Pedro Sanchez nu exclude posibilitatea organizării de alegeri legislative anticipate la sfârşitul lui mai, contrar a ceea ce susţinea până acum, a anunţat, astăzi, Jose Luis Abalos, ministrul Transporturilor, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

DECIZIA; ÎN BRAŢELE LUI IOHANNIS. Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ propunerii ministrului justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr. [ Citeste mai departe ]

20 noiembrie 2018

AZI În cultură

ŞASE SPECTACOLE. Festivalul de teatru pentru deţinuţi MultiArt va aduce pe scena Teatrului Nottara din Capitală, pe 21 şi 22 noiembrie, şase spectacole realizate de persoane private de libertate din penitenciare din Bacău, Craiova, Bistriţa, Codlea şi Bucureşti - Rahova şi Jilava. Intrarea la spectacolele festivalului este liberă, în limita locurilor disponibile. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

UN BĂRBAT ŞI UN COPIL AU MURIT, IAR DOI COPII SUNT RĂNIŢI. Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit şi doi copii au fost răniţi, astăzi, în urma unui incendiu produs la o locuinţă din satul Căldărari, judeţul Ilfov, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

11 reprezentanţi ai pieţei de capital, companii şi persoane fizice, au fondat Asociaţia pentru... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Anul scorpionului - Michael Hartland

China anului 1950, în plin război civil. Un băieţel german, ai cărui părinţi sunt ucişi de soldaţi, este luat şi crescut de comunişti spre a fi folosit mai târziu...

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress