Ştiinţă & Tehnică AZI

Premiul Nobel pentru Medicină 2017

02 octombrie 2017  14:30| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
Premiul Nobel pentru Medicină 2017

Laureaţii din acest an ai Premiului Nobel pentru Medicină sunt Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young pentru descoperirile lor în controlarea mecanismelor moleculare ale ritmului circadian, potrivit Mediafax.

Descoperirile lor explică cum plantele, animalele şi oamenii şi-au adaptat ritmul biologic aşa încât să se sincronizeze cu revoluţiile Pământului, potrivit descrierii Academiei Suedeze.

Folosind muşte de fructe ca model al unui organism, laureaţii premiului Nobel pentru Medicină din acest an au reuşit să izoleze o genă care poate controla ritmul biologic zilnic. Specialiştii au dovedit că această genă deţine o proteină care se poate acumula în interiorul celulei pe parcursul nopţii şi care se degradează pe parcursul zilei. În urma analizelor, cei trei cercetători au identificat componente ale proteinei prin intermediul cărora a putut fi expus mecanismul care stă la baza ritmului din interiorul celulei. În prezent, putem recunoaşte funcţiile biologice ale ritmului circadian prin intermediul aceloraşi principii în celulele organismelor multicelulare, inclusiv cele ale oamenilor, afirmă laureaţii Premiului Nobel 2017 pentru Medicină.

Cu o precizie excelentă, ceasul din interiorul organismelor se poate adapta psihologiei noastre, în funcţie de fazele diferite ale zilei. Acest ritm reglează funcţii critice ale organismelor, precum comportamentul, nivelul hormonilor, odihna, temperatura corpului şi metabolismul, se arată în studiul lui Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young.

Atunci când acest ritm este dereglat, starea de bine a omului este afectată. De exemplu, putem lua în calcul momentul în care călătorim dintr-un fus orar în altul şi resimţim oboseala extremă sau fenomenul „jet lag”.

Laureaţii Nobel din acest an şi-au axat studiul pe muştele fructelor, organisme utilizate şi anterior în cadrul cercetărilor privind ritmul circadian.  În 1984, Jeffrey Hall şi Michael Rosbash din cadrul Universităţii din Boston au colaborat cu Michael Young din cadrul Universităţii Rockefeller din New York pentru a izola gena „perioadei”.  De asemenea Jeffrey Hall şi Michael Rosbash au descoperit PER, proteina din interiorul „perioadei” se acumulează pe parcursul nopţii şi se degradează pe parcursul zilei. Aşadar nivelul proteinei PER oscilează pe parcursul unui ciclu de 24 de ore în sincron cu ritmul circadian.

Un alt aspect important al studiului a fost reprezentat de înţelegerea modului în care oscilaţiile ritmului circadian ar putea fi generate şi susţinute. Jeffrey Hall şi Michael Rosbash au creat o ipoteză conform căreia proteina PER poate bloca activitatea genei perioadei.

Premiul Nobel pentru Medicină din 2016 a fost acordat japonezului Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismului autofagiei.

În 2015, Premiul Nobel pentru Medicina a fost câştigat de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermi cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

10 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

NOUĂ EMISIUNE NUMISMATICĂ BNR. Din 14 decembrie 2018, Banca Naţională a României va lansa, vineri, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Prin Lume

UN SINGUR MANDAT PENTRU PARLAMENTARI. Peruanii au aprobat, duminică, prin referendum, interzicerea realegerii membrilor actualului Congres (parlament unicameral), una din cele patru reforme constituţionale anticorupţie propuse de preşedintele Martin Vizcarra, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Stat de drept

10 ZILE. Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a cerut un răgaz de 10 zile pentru votul în cazul cererii de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Motivul acestei cereri, a spus Cazanciuc, este ca senatorii să aibă timp să citească dosarul lui Tăriceanu. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI În cultură

CENTENARUL MARII UNIRI. Institutul Cultural Român va amplasa, pe 12 decembrie, în oraşul Ashford din Marea Britanie, un monument dedicat Reginei Maria, figură emblematică pentru istoria României. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Prin ţară

URMEAZĂ ACHIZIŢIA A 50 DE AUTOBUZE HIBRID. Primăria municipiului Galaţi a anunţat că oferta declarată câştigătoare a acordului – cadru având ca obiect „Achiziţie 18 tramvaie noi” este cea depusă de Astra Vagoane Călători. Preţul total al ofertei este de 100.530.000 lei fără T.V.A. pentru 18 tramvaie noi, respectiv 5.585.000 de lei/bucată. Durata acordului-cadru este de 24 de luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Încă cinci bebeluşi internaţi la Spitalul Alexandrescu

Încă cinci bebeluşi internaţi la Spitalul Alexandrescu

Încă cinci bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti, au fost internaţi în la Spitalul „Grigore... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pentru zeci de mii de firme, 2018 a fost ultimul an de activitate

Pentru zeci de mii de firme, 2018 a fost ultimul an de activitate

În primele 10 luni din 2018, 116.952 de firme din România s-au închis ori s-au aflat în... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

27 - William Diehl

Un actor, mare admirator al lui Hitler, devine spionul 27, cu misiunea de a împiedica intrarea Statelor Unite în război.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scarabei şi pisici mumificate descoperite în situl arheologic de la Saqqara

Scarabei şi pisici mumificate descoperite în situl arheologic de la Saqqara

Şapte morminte care conţineau scarabei şi pisici mumificate, dintre care patru datează de mai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), arată că aproximativ o... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress