Ştiinţă & Tehnică AZI

Trei astronauţi de pe ISS au ajuns pe Terra

14 decembrie 2017  16:30| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
Trei astronauţi de pe ISS au ajuns pe Terra

Un echipaj compus din trei astronauţi - un rus, un american şi un italian - a revenit cu bine pe Terra, azi, la bordul unei capsule Soyuz, după o misiune de peste patru luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Paolo Nespoli, Serghei Riazanski şi Randy Bresnik au aterizat în stepele din Kazahstan la ora locală 14.37 (08.37 GMT) pe un ger destul de pronunţat pentru această perioadă a anului (-10 grade Celsius), potrivit imaginilor transmise de agenţia spaţială rusă Roscosmos.

După câteva minute, elicopterele de recuperare au ajuns în zona în care a aterizat capsula Soyuz MS-05, pentru a-i ajuta pe cei astronauţi să iasă din ea.

„Aterizarea a avut loc", a anunţat Roscosmos pe un ecran uriaş din interiorul Centrului de control al zborurilor spaţiale (TSOUP) din apropiere de Moscova, care coordonează buna derulare a revenirii astronauţilor pe Terra.

Cei trei astronauţi au decolat de pe cosmodromul Baikonur pe 28 iulie 2017. A fost a doua misiune spaţială pentru Serghei Riazanski şi Randy Bresnik, care şi-a sărbătorit a 50-a aniversare la bordul ISS. Spaţionaut experimentat, Paolo Nespoli, în vârstă de 60 de ani, a efectuat cu ocazia acestei misiuni cea de-a treia călătorie a lui în spaţiu.

În 139 de zile, cei trei astronauţi „au efectuat sute de experimente în biologie, biotehnologie şi ştiinţe ale vieţii şi ale Pământului", a explicat într-un comunicat de presă agenţia spaţială americană, NASA. Cei trei bărbaţi au participat, de asemenea, la o conversaţie video cu papa Francisc.

Înainte de a părăsi ISS, Randy Bresnik a predat comanda staţiei cosmonautului rus Alexander Misurkin. Capsula Soyuz MS-05 s-a desprins apoi de staţia orbitală la ora 05.14 GMT.

Duminică, astronautul american Scott Tingle, cosmonautul rus Anton Shkaplerov şi japonezul Norishige Kanai vor decola de pe cosmodromul Baikonur pentru a completa echipajul aflat la bordul ISS.

Actualii ocupanţi ai avanpostului orbital sunt rusul Alexander Misurkin şi americanii Mark Vande Hei şi Joseph Acaba, care au ajuns la bordul staţiei în luna septembrie.

ISS reprezintă unul dintre rarele exemple de cooperare ruso-americană care au supravieţuit relaţiilor diplomatice dificile dintre Moscova şi Washington.

Rusia furnizează ISS principalul ei modul, unde se află motoarele-rachetă ale staţiei, iar rachetele şi capsulele Soyuz asigură singurul mijloc de transportare spre ISS şi readucere pe Terra a echipajelor de astronauţi, după scoaterea din funcţiune a navetelor spaţiale americane.

În octombrie, Roscosmos a recunoscut că o capsulă care transporta astronauţi de pe ISS spre Terra, în aprilie, a fost victima unei depresurizări la scurt timp după reintrarea în atmosferă. Incidentul nu a reprezentat însă un pericol pentru echipaj.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2

23 februarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PROCESIUNE RELIGIOASĂ. Traficul rutier va fi restricţionat temporar, sâmbătă şi duminică, pe mai multe străzi din Capitală cu ocazia desfăşurării unei manifestări cultural-religioase. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin Lume

MEMBRII PARTIDULUI ALEG DACĂ SĂ INTRE LA GUVERNARE CU CONSERVATORII ANGELEI MERKEL. O cincime din membrii înregistraţi ai Partidului Social Democrat german (SPD) au votat deja la referendumul privitor intrarea sau nu într-o nouă coaliţie de guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, potrivit DPA. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Stat de drept

SUPERIMUNITATEA JUDECĂTORILOR CCR. PNL şi USR au sesizat, astăzi, Curtea Constituţională a României (CCR) asupra modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, care instituie un regim de superimunitate membrilor Curţii Constituţionale. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI În cultură

SIMFONIE PE DOUĂ VOCI PRINCIPALE – VIOLONCEL ŞI VIOLĂ. Astăzi, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Naţională prezintă o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote şi a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu acelaşi nume. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin ţară

A DAT FOC UNEI BUCĂŢI DE BRÂNZĂ TOPITĂ ÎMBIBATĂ CU SPIRT. Un elev din clasa a 9-a de la un liceu din Galaţi a ajuns la spital cu arsuri pe mâini şi abdomen în urma unui experiment nereuşit. Adolescentul a aprins o bucată de brânză topită îmbibată cu spirt, iar flacăra l-a ars pe aproximativ 25 la sută din corp, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

52 de victime ale gripei

52 de victime ale gripei

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, astăzi, că alte două persoane, doi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Şapte din 10 români vor sărbători tradiţionalul Dragobete, iar peste o treime alocă între 5 şi... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Submarinul galben

Submarinul galben

Dintre multele „perle” lansate cu prilejul audierii candidaţilor la funcţiile de miniştri în cel... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

N sau M (Tommy şi Tuppence) - Agatha Christie

În toiul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce raidurile Forţelor Aeriene încearcă să ţină piept atacurilor Luftwaffe, Anglia se confruntă cu o ameninţare şi mai înspăimântătoare: inamicii din interior – nazişti care pozează în cetăţeni englezi oneşti.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

O scrisoare semnată de toţi cei patru membri ai trupei The Beatles va fi vândută, sâmbătă, la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent, dar şi renunţarea la gustările de după cină şi evitarea meselor târzii ar... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress