Stil De Viaţă AZI

Fault la limba română

05 ianuarie 2018  11:30| Stil De Viaţă | Social
Fault la limba română

Ca şi în anii precedenţi, nici 2017 nu a fost lipsit de afirmaţiile neinspirate ale oamenilor politici, unii făcându-se remarcaţi prin problemele pe care le au cu gramatica, în timp ce alţii au dat dovadă că pot gafa la fiecare ieşire publică pe care o au, potrivit Mediafax.

Unul dintre miniştrii cabinetului Tudose care s-a făcut remarcat prin afirmaţii nefericite este Liviu Pop.

Povestea gafelor ministrului Educaţiei, începe în 2016, înainte ca acesta să ocupe un post în executivul condus de Mihai Tudose. Atunci, cu ocazia unei operaţii, el îşi asigura prietenii de la Facebook că „totul este sub control, operaţia la genunche a decurs bine”. Conform DEX, forma corectă a substantivul este genunchi, nu genunche. De atunci, substantivul „genunche” s-a lipit scai de numele ministrului.
 Într-o intervenţie televizată, ministrul Educaţiei a scos o nouă perlă, spunând că-n România gratuitatea educaţiei este stabilită prin Constituţie, iar copilul nu plăteşte nimic, părintele şi statul fiind cei care plătesc. „Educaţia e gratuită conform Constituţiei. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plăteşte nimic”, declara în luna iulie ministrul Educaţiei.

După acest moment, declaraţiile neinspirate s-au succedat şi au fost presărate şi cu greşeli gramaticale, cum ar fi: „programele trebuiesc”, „planurile cadru (...) va fi modificat” sau „va fi modificat şi planul şi programul”.

„Fiecare copil merită un viitor, un viitor mai bun decât cel prezent”.

 „Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, există greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu”.

La finalul unei emisiuni la Digi FM, ministrul şi-a cerut scuze „anticipat” pentru greşelile pe care le-a făcut.

Mai mult, Ministerul Educaţiei a fost convins că Târgovişte a devenit judeţ.

„O echipă a Corpului de Control a Ministerului Educaţiei Naţionale a efectuat vineri, 7 iulie, verificări la Centrul de Evaluare constituit la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin” din Capitală (sectorul 3). În acest centru au fost anulate lucrările a doi candidaţi care au susţinut examenul de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2017, în judeţul Târgovişte”, se arăta într-un comunicat de presă remis Mediafax de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Câteva minute mai târziu, eroarea a fost corectată şi pusă pe seama „unor probleme tehnice care au generat o serie de erori de livrare”.

Spre finalul anului 2017, şefa de la Interne, Carmen Dan, a folosit greşit termenul de „pronume“ în loc de „prenume”. „Vreţi să vă dau eu, acum, nume şi pronume şi toate cele?”, a spus Carmen Dan. Ulterior, ministrul de Interne a scris pe Facebook că nu-şi cere scuze pentru că a pronunţat greşit o literă. „Nu-mi cer scuze pentru că am pronunţat greşit o literă! Sunt om, nu sunt maşină!”, s-a justificat ministrul.

Un alt personaj politic care a stârnit controverse prin afirmaţiile sale este deputatul Varujan Vosganian. El a scris, pe Facebook, că „fiecare ou mâncat de la găina din curte «văduveşte» bugetul de cincizeci de bani”, făcând referire la autoconsumul din gospodăriile mici.

Întrebat ce îl recomadă pentru postul de ministru al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a răspuns: „Am fost întrebat ce mă califică. Mă califică faptul că sunt calificat în acest domeniu”.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2
ALERTĂ METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări din după-amiaza zilei de marţi până vineri seara. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin Lume

PENTRU A PĂSTRA PROFILUL TRADIŢIONAL AL ORAŞULUI. Guvernul ungar a discutat interzicerea zgârie-norilor la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţional al capitalei, a declarat şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, transmite MTI. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Stat de drept

APEL AL CSM PRIVIND ANCHETAREA VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. În contextul protestelor violente din 10 august, CSM precizează că susţine magistraţii implicaţi în anchetă, astfel încât aceasta să se deruleze imparţial şi face un apel public către toate instituţiile publice de a se manifesta echidistant, pentru a fi evitate presiunile interne sau externe. [ Citeste mai departe ]

16 august 2018

AZI În cultură

Festival de august, tradițional. Anul acesta, la ediția a treizeci și cincea. Participanți din Bosnia și Herțegovina. Bulgaria, China, Georgia. Grecia, Moldova, România. Serbia, Spania, Turcia. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin ţară

SE SCHIMBĂ SENSUL DE CIRCULAŢIE PE UNA DINTRE BENZI. Având in vedere că, în această perioadă, care cuprinte atât ziua de Sfânta Maria, cât și zilele de sfârșit ale săptămânii, în zona Agenției de Încasare Fetești, se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreuna cu reprezentanții Poliției Rutiere, au luat măsuri în vederea fluidizării traficului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Una dintre cele mai mari sărbători creştine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Transgaz a primit de la CE prefinanţare de 13,8 milioane de euro pentru BRUA

Transgaz a primit de la CE prefinanţare de 13,8 milioane de euro pentru BRUA

Transgaz a semnat contracte şi a dat ordin de începere pentru lucrări de aproximativ 335 de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

„Fiţi tari!” (slăbănogilor) – i-a îndemnat Iohannis pe liberali, convins că în forma la care i-a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Mici lucruri mărețe - Jodi Picoult

Ruth Jefferson este o asistentă medicală de culoare, cu peste douăzeci de ani de experienţă. La intrarea într-o tură vrea să facă o verificare de rutină a stării unui nou-născut, însă imediat este anunţată că i s-a dat în grijă alt pacient.

[ Vezi toate ]

Magazin

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

O cantitate uriaşă de deşeuri, în special plastic, a ajuns pe plaja staţiunii Cabo San Lucas din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Înţepăturile tigrului de platan, o insectă care s-a dezvoltat din cauza căldurii şi a plantării... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress