Stil De Viaţă AZI

Ministrul Singurătăţii

18 ianuarie 2018  12:00| Stil De Viaţă | Social
Ministrul Singurătăţii

În Marea Britanie a fost numit un ministru al Singurătăţii, a cărui misiune va fi de a lua măsuri împotriva izolării crescânde resimţite de peste unul din zece britanici, sau circa nouă milioane de oameni, atât tineri cât şi vârstnici - relatează Reuters şi BBC.

Noul rol va fi asumat de ministrul Sporturilor, Tracey Crouch, care pe lângă îndatoririle actuale va trebui şi să dezvolte o strategie pentru reglementarea problemei singurătăţii, asociată de cercetători cu instalarea demenţei, a hipertensiunii şi riscul de deces prematur.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a pune capăt resemnării în faţa singurătăţii, în memoria lui Jo”, a explicat într-un comunicat premierul Theresa May, referindu-se la deputata Jo Cox, asasinată în 2016 de un extremist de dreapta, la puţin timp după ce înfiinţase o comisie parlamentară pentru singurătate.

„Singurătatea este trista realitate a vieţii moderne, pentru mult prea mulţi oameni”, a adăugat în comunicat şefa guvernului de la Londra.

Executivul britanic a mai anunţat că Oficiul naţional de statistică va pune la punct o metodă de măsurare a singurătăţii şi că va fi înfiinţat un fond pentru a contribui la reglementarea acestei probleme.

Datele guvernamentale britanice arată în momentul de faţă că majoritatea persoanelor cu vârste de peste 75 de ani trăiesc singure şi că circa 200.000 de persoane în vârstă din Regatul Unit discută mai rar de o dată pe lună cu prieteni sau rude. Majoritatea medicilor britanici consultă zilnic între unul şi cinci pacienţi veniţi în principal pentru că sunt singuri, a constatat Campania pentru sfârşitul singurătăţii, o reţea care se ocupă de pericolul pe care îl reprezintă izolarea pentru sănătatea vârstnicilor.

În decembrie, prof. Jane Cummings, unul din directorii executivi pentru Anglia ai NHS, serviciul public de sănătate britanic, a atras atenţia că frigul şi singurătatea pot fi letale în lunile de iarnă. Conform unui raport publicat anul trecut, singurătatea este la fel de nocivă ca fumatul a 15 ţigări pe zi.

  • prin lume
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2
VACANŢĂ ACTIVĂ. Pentru elevii din clasa a XII-a, azi a fost ultima zi de şcoală. Pentru ei, vacanţa începe mai repede pentru a se pregăti pentru examenul de bacalaureat pe care le vor avea începând cu 25 iunie. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Prin Lume

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova priveşte cu regret anularea summitului dintre preşedintele Statelor Unite, Donlad Trump, şi liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Stat de drept

DUS LA SECŢIA DE POLIŢIE CU CĂTUŞE LA MÂINI. Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a ajuns azi de două ori la Poliţie, prima dată pentru că a adrersat injurii agenţilor de circulaţie care l-au legitimat, iar a doua oară după ce a fost depistat în trafic conducând un scuter, deşi avea permisul de conducere suspendat. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI În cultură

Prinţul Charles a vizitat sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, unde a admirat expoziţia de acuarele asociată volumului bibliofil „Transylvania Florilegium”, care celebrează unicitatea şi diversitatea a patrimoniului natural românesc, şi a participat la lansarea albumului omonim, apărut în condiţii de lux la Editura Addison Publications. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Prin ţară

NEVOIE MARE DE SÂNGE ÎN ROMÂNIA. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că se au în vedere în vedere înfiinţarea a opt centre regionale de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, reabilitarea şi dotarea centrelor judeţene de transfuzie sanguină, dar şi o îmbunătăţire a promovării donării de sânge. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” costă 38 milioane lei

Restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” costă 38 milioane lei

Primăria Capitalei va demara, săptămâna viitoare, restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche”... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Ajutor de la stat pentru firmele care investesc în zonele cu şomaj ridicat

Ajutor de la stat pentru firmele care investesc în zonele cu şomaj ridicat

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la Craiova, că în perioada următoare firmele... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Cei trei Hossu care dau bătăi de cap autorităţilor din Capitală: Emil, Iuliu şi Iulian

Cei trei Hossu care dau bătăi de cap autorităţilor din Capitală: Emil, Iuliu şi Iulian

Numele unuia dintre actorii importanţi ai Unirii de la 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

În sfârşit, Ludovic Orban, insignifiantul - de până acum - lider liberal are parte de ora sa... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Harta Creatorului - Emilio Calderon

La Roma, în inima Europei răscolite de război şi ameninţate de expansiunea celui de-Al Treilea Reich, trei tineri pornesc în căutarea unei hărţi a lumii, despre care se spune că ar fi fost întocmită de Dumnezeu însuşi.

[ Vezi toate ]

Magazin

John Malkovich va fi Hercule Poirot

John Malkovich va fi Hercule Poirot

Actorul american John Malkovich va intra în pielea detectivului mustăcios Hercule Poirot, într-o... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a inaugurat prima fabrică de medicamente bazate pe celule stem din Asia de Vest.... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress