Stil De Viaţă AZI

Record mondial cu tricouri tricolore

14 octombrie 2019  16:00| Stil De Viaţă | Social
Record mondial cu tricouri tricolore

Peste 1.500 de orădeni au participat la cea mai mare „oră” de Kangoo Jumps din istorie, în încercarea de a doborî recordul mondial anterior, de 1.298 de persoane, deţinut de Germania.

„Urmează să analizeze dacă cei din public nu s-au oprit, cu dronele şi cu toate celelalte, după care cei de la Guinness, reprezentaţi de doi membri, ne vor acredita recordul şi ne vor anunţa că a fost inclus în Cartea Recordurilor”, a declarat, după încheierea orei, medicul Alin Iova, din echipa organizatoare KAPO. Încercarea de doborâre a recordului mondial la cea mai mare „oră” de kangoo, a cuprins zece minute de încălzire, 32 minute de sărituri în mod continuu şi zece minute de relaxare. „Avem şanse să intrăm în Cartea Recordurilor! Din numărătoarea noastră avem 1.500 de tricouri, care s-au dat toate, dar au fost persoane care au participat chiar şi fără tricourile de la noi”, a precizat Alin Iova.

O mare de oameni, îmbrăcaţi în tricouri roşii, galbene şi albastre, aşezaţi pe sectoare pentru a forma un mare tricolor, au luat startul acestei provocări, pe o vreme frumoasă, caldă. Pentru a fi mai uşor de supravegheat, participanţii au fost compartimentaţi simbolic în zone de câte 50 de persoane, tot evenimentul fiind filmat cu camere video, drone etc. Înregistrările vor fi trimise la Guinness, ca material doveditor.

Organizatorii au desemnat o echipă de oficialităţi sportive care a monitorizat atent desfăşurarea orei, prin cronometrarea fiecărei părţi. Alături de arbitrul internaţional de fotbal Octavian Şovre s-au aflat multipla campioană la atletism Ligia Bara, preşedinta Federaţiei Române de Karate Kyokushin, Anca Wallmen, multiplă campioană europeană şi profesorul de atletism Marius Marinău.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

VALOAREA LUCRĂRII ESTE DE 400 MILIOANE LEI. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor şi managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin Lume

VREA SĂ FIE JUDECAT CÂT MAI REPEDE ÎN SENAT. Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a cerut oficial Congresului să redacteze actul de acuzare în cadrul procedurii de impeachment împotriva preşedintelui Donald Trump. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Stat de drept

2.335 DE PERSOANE S-AU ÎNTORS DE UNDE AU PLECAT. Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a informat că până la începutul săptămânii au fost înregistrate 22.939 de liberări ca urmare a Legii privind recursul compensatoriu. [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI În cultură

Venită, autumnal, la biblioteca din urbe, c-un proaspăt roman. ”Şamanul”, intitulat incitant. Ce adună-n el și ficțiune, și realitate. Mixate nimerit de profa doljeană, după cum susținură prezentatorii, în deplin consens. Denisa Popescu, amfitrionul întâlnirii, Carmen Făgețeanu, cadru didactic activ în Bănie și, îndeosebi, Nicolae Marinescu, editorul opului. Acesta din urmă reușind să-l descifreze cel mai potrivit, în opinia mea. Finc-a preferat o expunere nepretențioasă, colocvială, da` convingătoare neîndoielnic. Și cu priză la public, vădit. Văzându-se clar că omu-i gazetar vechi, cu experiență la verb și drag de literatură... [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin ţară

Sute de oameni au fost mobilizaţi în zona viticolă de pe Valea Târnavelor, lângă Tăuni, la ultimul cules din acest an, pentru a aduna, de pe zece hectare, struguri special păstraţi pentru producerea vinului de gheaţă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Tragedie din cauza unui incendiu

Tragedie din cauza unui incendiu

Un copil de 1 an şi 4 luni a murit, altul de 10 ani a ajuns la spital, cu arsuri grave, iar doi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Noi măsuri pentru combaterea spălării banilor în UE

Noi măsuri pentru combaterea spălării banilor în UE

Într-o declaraţie comună, miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au cerut Comisiei Europene... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Nu-i mai face ziua de naştere

Nu-i mai face ziua de naştere

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trei sferturi din necesar

Trei sferturi din necesar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat joi seara că medicii de familie au estimat un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress