Timp Liber AZI

LA PARIS, MONŞER!, via Teatrul Nottara

27 aprilie 2017  15:45| Timp Liber | Sport & Divertisment
LA PARIS, MONŞER!, via Teatrul Nottara

Asociaţia SmartArt şi Compania All’s Choir&Ballet, în parteneriat cu Teatrul Nottara, prezintă, în această seară, de la ora 19.00, pe scena Sălii „Horia Lovinescu”  spectacolul „La Paris, Monşer!”.

Fantezie muzicală cu parfum interbelic, „La Paris, Monşer!” este o poveste originală, care adună pe scenă personaje ale Bucureştiului şi Parisului de odinioară, pentru bucuria celor care ştiu să oprească timpul în loc. Teatrul se contopeşte cu muzica, într-un spectacol inedit, ce redă aerul Bucureştilor de altă dată şi nostalgia Parisului interbelic, într-o notă veselă şi prin intermediul unor artişti talentaţi.

Gazdele întâmplărilor „cu cântec” sunt Miţa Biciclista, geisha autohtonă a Micului Paris, Ziţa, discipola ei cu bovarisme de cârciumăreasă şi Monşer, filosoful melancolic de Dâmboviţa, care surprinde spectacolul lumii în a sa „cârciumioară la şosea”. Aceste personaje invită spectatorii într-o călătorie muzicală, în cadrul căreia se întâlnesc pe scenă Cristian Vasile cu Maria Tănase, înainte ca amicul nostru, Monşer, să pornească spre Paris, ca să împlinească visul damelor mai sus amintite. La Paris, Monşer descoperă boema din Montmartre, Jean Moscopol cântă sub acelaşi acoperiş cu Edith Piaf, iluziile de amor ale Micului şi Marelui Paris se întrepătrund, într-un carusel muzical care îmbină refrenele româneşti ale epocii cu cele de pe malurile Senei.

Fantezia „La Paris, Monşer!” oferă bucureştenilor ocazia de a petrece o seară în compania unui cvartet atemporal, Quartetto Emozione, a pianistului Alexandru Burcă - acrobat al stilurilor muzicale şi improvizaţiei şI, mai ales, alături de soliştii All’s Choir & Ballet Company, Mădălina Constantin, Florentina Picuş, Anfisa Fugaru, Ligia Necula, Marius Nine şi Adrian Strezea.

Binecunoscutul scenarist Ştefan Neagrău a creat un scenariu care îmbină replicile într-un joc sprinţar şi postmodern căruia nu-i pasă prea mult de conformitatea stilistică, cât mai degrabă de potenţialul teatral al întâlnirii cuvintelor şi personajelor în scenă. Regizorul spectacolului, Alin Horia Mânzat, a imaginat o poveste muzicală lecuită de amprenta timpului, în care totul este posibil, artistic, cu atenţie însă pentru modernismul bine temperat.

„La Paris, Monşer!” a avut premiera pe scena Operei Comice pentru Copii, în 2016, şi a fost prezentat apoi în Festivalul Internaţional de Operă şi Balet de la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa şi la Institutul Cultural Român din Bucureşti. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

19 aprilie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRIORITATE AU PROIECTELE CU FONDURI EUROPENE. Suma de 3,8 milioane de lei a fost prevăzută în bugetul municipalităţii ieşene pentru vizita Papei Francisc, a anunţat joi primarul Mihai Chirica. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin Lume

VECINII TREBUIE SĂ STEA DE VORBĂ. Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducător din ţările baltice în Rusia, ţară care întreţine cu Estonia, la fel ca şi cu vecinele sale - Letonia şi Lituania - relaţii dificile. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Stat de drept

POPULAŢIA A FOST INDUSĂ ÎN EROARE. Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul „Revoluţiei” susţin că, din 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare - dezinformare şi diversiune - care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI În cultură

DORITORII POT ADMIRA LUCRĂRILE PÂNĂ PE 17 MAI. Expoziţia „România/Franţa - Itinerarii culturale”, care cuprinde o serie de manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondenţă, carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica şi evoluţia legăturilor istorice şi culturale româno-franceze, a fost vernisată, azi, la Biblioteca Academiei Române. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin ţară

A FOST SUPLIMENTAT NUMĂRUL DE ARTERE. Traficul la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a triplat, în ultimele 24 de ore, în urma numărului mare de muncitori români stabiliţi în alte ţări care revin în România pentru a petrece sărbătorile. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Ediţia a patra a cursei de alergare Bucharest International 10K, creată la iniţiativa campioanei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

Potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, din a doua parte a acestui an,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Împotriva uitării

Împotriva uitării

O expoziţie ce cuprinde 78 de portrete de mari dimensiuni ale unor supravieţuitori ai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trend descendent al activităţii gripale

Trend descendent al activităţii gripale

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress