Timp Liber AZI

„Mariţa“ are premiera mondială la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

04 iulie 2017  13:30| Timp Liber | Sport & Divertisment
„Mariţa“ are premiera mondială la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Pelicula „Mariţa“ – debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime – va avea premiera mondială, astăzi, în cadrul celei de-a 52-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie – 8 iulie a.c.).

Evenimentul se va desfăşura în prezenţa regizorului Cristi Iftime, a producătorului Ada Solomon, actorului Adrian Titieni, dar şi a producătorului executiv Ioana Lascăr. În plus, la premiera de gală de la Kralovy Vary Municipal Theatre vor participa şi monteurul Dragoş Apetri, directorul de imagine Luchian Ciobanu şi sound-designerul Dan-Ştefan Rucăreanu.

Cea de-a doua proiecţie a filmului este programată pe 5 iulie, ora 16:30, la Lazne III Cinema.

Lungmetrajul „Mariţa“ a fost inclus în competiţia „East of the West“, secţiune dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film. În cadrul programului competiţional sunt incluse producţii din Europa Centrală şi de Est, Balcani, Grecia, Turcia. Filmul îi are în distribuţie pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaş, Andrei Huţuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.

Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary este cel mai important eveniment cinematografic din Cehia dar şi din Europa Centrală şi de Est. Este considerat un festival de categoria A, alături de evenimente precum Cannes, Berlin, Veneţia, San Sebastian, Moscova, Montreal, Shanghai sau Tokyo. În fiecare an, în cadrul Festivalului de la Karlovy Vary sunt prezentate peste 200 de filme din toată lumea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2
ALERTĂ METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări din după-amiaza zilei de marţi până vineri seara. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin Lume

PENTRU A PĂSTRA PROFILUL TRADIŢIONAL AL ORAŞULUI. Guvernul ungar a discutat interzicerea zgârie-norilor la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţional al capitalei, a declarat şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, transmite MTI. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Stat de drept

APEL AL CSM PRIVIND ANCHETAREA VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. În contextul protestelor violente din 10 august, CSM precizează că susţine magistraţii implicaţi în anchetă, astfel încât aceasta să se deruleze imparţial şi face un apel public către toate instituţiile publice de a se manifesta echidistant, pentru a fi evitate presiunile interne sau externe. [ Citeste mai departe ]

16 august 2018

AZI În cultură

Festival de august, tradițional. Anul acesta, la ediția a treizeci și cincea. Participanți din Bosnia și Herțegovina. Bulgaria, China, Georgia. Grecia, Moldova, România. Serbia, Spania, Turcia. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin ţară

SE SCHIMBĂ SENSUL DE CIRCULAŢIE PE UNA DINTRE BENZI. Având in vedere că, în această perioadă, care cuprinte atât ziua de Sfânta Maria, cât și zilele de sfârșit ale săptămânii, în zona Agenției de Încasare Fetești, se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreuna cu reprezentanții Poliției Rutiere, au luat măsuri în vederea fluidizării traficului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Una dintre cele mai mari sărbători creştine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Profit net de 98 de milioane de lei pentru Transelectrica

Profit net de 98 de milioane de lei pentru Transelectrica

Compania Transelectrica a raportat, pentru primele şase luni din 2018, un profit net de 98,02... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

„Fiţi tari!” (slăbănogilor) – i-a îndemnat Iohannis pe liberali, convins că în forma la care i-a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Mici lucruri mărețe - Jodi Picoult

Ruth Jefferson este o asistentă medicală de culoare, cu peste douăzeci de ani de experienţă. La intrarea într-o tură vrea să facă o verificare de rutină a stării unui nou-născut, însă imediat este anunţată că i s-a dat în grijă alt pacient.

[ Vezi toate ]

Magazin

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

O cantitate uriaşă de deşeuri, în special plastic, a ajuns pe plaja staţiunii Cabo San Lucas din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Înţepăturile tigrului de platan, o insectă care s-a dezvoltat din cauza căldurii şi a plantării... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress