Timp Liber AZI

Trupa americană Evanescence va concerta în Bucureşti

17 mai 2017  12:15| Timp Liber | Sport & Divertisment
Trupa americană Evanescence va concerta în Bucureşti

 Evanescence (foto), renumita formaţie rock din Statele Unite, va concerta, pe 29 iunie, în premieră, pe scena Arenelor Române din Bucureşti. Show-ul se anunţă a fi unul spectaculos, formaţia va veni la Bucureşti cu un arsenal întreg de hituri, care sunt pe buzele fanilor din întreaga lume.  

În aceeaşi seară, le vor fi alături pe scenă trupa Killa (Italia), Sede Vacante (Grecia) şi Fall Has Come (Italia).   

Amy Lee, solista formaţiei Evanescence, a dezvăluit numele noului album de studio ce va ajunge la fanii trupei în toamna acestui an. Materialul se va numi „Synthesis” şi este unul dintre cele mai importante proiecte ale trupei, deoarece aduce schimbări majore în structura muzicii Evanescence.    

 Trupa se află din nou în formula magică în care vocea celebrei cântăreţe Amy Lee înnobilează piesele care au consacrat Evanescence şi care au rămas nemuritoare pe buzele fanilor din întreaga lume. Cu albume vândute în zeci de milioane de exemplare pe plan mondial, muzica Evanescence a fost răsplătită cu numeroase nominalizări şi premii internaţionale, printre care două Grammy, primite în anul 2004 pentru piesa „Bring Me to Life”, la categoriile „Best New Artist” şi „Best Hard Rock Performance”.  

 Albumul „Fallen” a rămas şi în ziua de azi în topul preferinţelor celor ce iubesc muzica rock, acesta fiind certificat cu Platină în întreaga lume. Este unul dintre cele opt albume ale tuturor timpurilor care au reuşit să rămână în top „Billboad 200” pentru o perioadă mai mare de un an. „The Open Door” (2006) a marcat un nou succes în palmaresul celebrului grup, cu piese ca „Lithium” sau „Sweet Sacrifice”, iar „Evanescence” (2011) a ajuns pe primele locuri imediat după lansare şi a fost premiat cu Aur în Australia, Canada şi Marea Britanie.  

 Muzica formaţiei Evanescence poartă o paletă întreagă de influenţe şi a fost încadrată de criticii de specialitate în diverse categorii, de la rock, nu metal şi gothic, la industrial, progressive sau hard rock. Cu valenţe sofisticate şi o atenţie deosebită pentru detalii, trupa  a reuşit să ofere publicului piese fascinante care au trecut deja de proba timpului.  

 Supergrupul italian Killa este format din trei artişti unici, solista Gianna Chilla, chitaristul Simone Gianlorenzi şi Dj-ul Emiliano Torquati, a căror vastă experienţă s-a contopit într-un proiect unic, intitulat Killa. Cei trei artişti au background-uri muzicale extrem de bogate, concertând pe scene mari alături de nume grandioase. Simone Gianlorenzi, considerat a fi unul dintre cei mai buni chitarişti din Europa, endorsat oficial de către Yamaha, a cântat pe scenă alături Steve Vai, Kee Marcello, Vinnie Moore, Guthrie Govan. Emiliano Torquati este cunoscut sub numele de „Skrillex” al Italiei, iar Gianna Chilla cântă în turnee mondiale încă de când avea 18 ani. Killa abordează un stil neîngrădit de genuri, trecând cu uşurinţă de la nu metal la rock şi muzică electronică în cel mai artistic mod cu putinţă.  

 Sede Vacante este un proiect Goth Rock/Metal extrem de ambiţios, ce a luat naştere în 2013, în Grecia, sub atenţia multi-instrumentalistului Michael Tiko şi a frumoasei soliste Constantine Alex. Ulterior, toboşarul Jannis Konst şi basistul Jim Siou au completat lineup-ul trupei greceşti alături de care concertează pe scenele europene. „Skies Infernal”  este titlul albumului de debut pe care Sede Vacante l-au lansat, în 2016.

 Proiectul alternative rock Fall Has Come a cucerit scena italiană încă de la primele sale piese, luând cu asalt, într-un timp extrem de scurt, toate topurile naţionale. Ecourile muzicii Fall Has Come au ajuns până în Țara Galilor şi Scoţia, unde formaţia este nelipsită de pe canalele de radio. Toţi membrii trupei sunt muzicieni profesionişti. cu o vastă experienţă artistică, iar compoziţiile lor sunt puternic încărcate de emoţie.  

 Evenimentul concertistic de la Arenele Romane este organizat de METALHEAD & BestMusic Live Concerts

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACCESUL TURIŞTILOR INTERZIS PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR. Salvamont a închis, astăzi, traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului puternic. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

LEGE. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat, astăzi, o lege prin care solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi revendica dreptul de a rămâne în Germania, informează DPA. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

TRANSPUNEREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI DIN IULIE 2017. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI În cultură

CIRCUL CA ARTĂ ŞI ACTIVITATE RECREATIVĂ. Organizat în cadrul Programului de Educaţie Participativă, finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cişmaru şi Nicolas Peyroux. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PRIMARUL CERE ANGAJAŢILOR SĂ ACCESEZE MAI MULTE GRANTURI. Salarii angajaţilor Primăriei Suceava vor creşte cu 9,5%, în urma unei decizii luate astăzi de Consiliul Local. Cel mai mare salariu, de 16.536 lei, este cel al secretarulului oraşului. Primarul oraşului, Ion Lungu, vrea însă ca angajaţii să acceseze mai multe granturi pentru a acoperi majorările. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufniţa vânează întotdeauna noaptea - Samuel Bjorc

Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch şi echipa lui primesc acest caz delicat.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress