Viaţa De Lângă Noi AZI

110 mineri sunt în subteran de luni

01 noiembrie 2019  12:45| Viaţa De Lângă Noi | Social
110 mineri sunt în subteran de luni

Zece mineri dintre cei care s-au autoblocat din 28 octombrie, în subteranul minelor Paroşeni şi Uricani, au avut nevoie de îngrijiri medicale la spitalul din Vulcan, de la debutul protestului, cele mai multe cazuri fiind semnalate în ultimele 24 de ore.

Potrivit preşedintelui Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos, 110 ortaci continuă şi azi protestul început la cele două exploatări de cărbune din Valea Jiului, în cursul zilei urmând să fie efectuate noi controale medicale pentru prevenirea unor incidente. „Minerii au avut probleme legate de tensiunea arterială şi de glicemie. Oamenii sunt obosiţi, dar sunt decişi să continue protestul. Trei dintre mineri, între care se află şi un lider de sindicat, au anunţat că vor intra duminică în greva foamei”, a arătat Domokos.

În ce priveşte invitaţia de a se prezenta, luni, la Bucureşti, la o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Energiei, liderul sindical a spus că a decis, împreună cu colegii săi, să nu dea curs întâlnirii, menţionând că analiza situaţiei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) trebuia făcută până acum. „Ei ne propun o analiză a situaţiei cu care se confruntă societatea, însă aceasta trebuia făcută la începutul anului. Sunt convins că problema minerilor nu va fi rezolvată în cadrul acelei întâlniri”, a spus liderul sindical.

În opinia sa, pentru rezolvarea revendicărilor minerilor, discuţia ar trebui purtată, simultan, cu reprezentanţii mai multor ministere care au atribuţii pe linia emiterii unui act normativ, similar fostei Ordonanţe 36, prin care persoanele disponibilizate vor putea beneficia de venituri de completare şi vechime în muncă pentru maxim 22 de luni sau de angajare la Complexul Energetic Hunedoara (CEH).

Aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat, de luni, în subteranul celor exploatări. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36 sau un act similar, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru maxim 22 de luni – în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă. Cele două exploatări fac parte din Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, de unde ar urma să fie disponibilizate circa 280 de persoane, de la începutul anului viitor. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress