Viaţa De Lângă Noi AZI

500 de animale vor fi eutanasiate

16 august 2019  13:45| Viaţa De Lângă Noi | Social
500 de animale vor fi eutanasiate

Autorităţile din Galaţi anunţă apariţia unor noi focare de pestă porcină, în localităţile Frumuşiţa şi Brăneşti.

Potrivit Prefecturii Galaţi, focarele de pestă porcină africană au apărut în două gospodării din Frumuşiţa şi într-o gospodărie din satul Brăneşti, comuna Vlădeşti. „S-a decis astfel uciderea preventivă a suinelor din cele două localităţi, interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala, interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc.”, arată Prefectura Galaţi.

La Frumuşiţa sunt înregistrate 151 de gospodării, cu un efectiv de 306 porci, iar la Brăneşti 88 de gospodării, cu 191 de porci, echipele mixte urmând să înceapă uciderea preventivă vineri dimineaţă. În această vară, în judeţul Galaţi au fost eutanasiaţi sute de porci ca măsură de prevenire a răspândirii pestei porcine. La nivel naţional, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 746, acestea evoluând în 23 judeţe. Cele mai multe focare active sunt în Teleorman (247), Dolj (113) şi Giurgiu (108).
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin Lume

LUCRURILE SERIOASE AU LOC MÂINE. Preşedintele american Donald Trump a sosit azi, pentru o vizită de două zile, în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad, fiind întâmpinat la sosire de premierul Narendra Modi. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Stat de drept

EXERCITAREA ÎN MOD DISCREŢIONAR A ATRIBUŢIILOR PREZIDENŢIALE. Curtea Constituţională a României a stabilit, azi, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai instituţiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin ţară

SE VA CERE SUSPENDAREA AUTORIZAŢIEI. Tabăra de la Arbănaşi, unde a fost dusă o femeie suspectă de coronavirus, nu are autorizaţie de alimentare cu apă, poluanţii ajung direct în cursul de apă Slănic şi condiţiile nu sunt normale pentru o asemenea destinaţie, a atras, azi, atenţia în Colegiul Prefectural, Carmen Ichim, şefa Comisariatului Buzău al Gărzii de Mediu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se ia curentul până la ora 18.00

Se ia curentul până la ora 18.00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, azi, în anumite zone din judeţele... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

«Mini Brexit» pe 31 martie

«Mini Brexit» pe 31 martie

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi denumirea de „Sussex Royal” din primăvara... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În carantină, la loc sigur

În carantină, la loc sigur

Şase cetăţeni români de pe vasul „Diamond Princess” au fost repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress