Viaţa De Lângă Noi AZI

A doua decadă aduce ploi în toată ţara

03 decembrie 2019  10:30| Viaţa De Lângă Noi | Social
A doua decadă aduce ploi în toată ţara

Primele zile din această săptămână vor aduce, la nivel naţional, o vreme rece, mai ales în cursul nopţilor când valorile termice vor fi, în general, negative, însă după data de 7 decembrie regimul termic va trece printr-un proces de încălzire.

Precipitaţiile îşi fac apariţia începând din 10 decembrie, se arată în prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 2 - 15 decembrie. În Banat, intervalul va debuta cu vreme rece, mai ales în cursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime de 2 - 6 grade şi minime între -6 grade şi -1 grad, în medie. În intervalul 7-10 decembrie, procesul de încălzire a vremii va determina valori diurne de 7 - 10 grade şi nocturne de 0 - 4 grade, mediat regional. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările prognostice indică situarea valorilor în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Vor fi precipitaţii mixte la începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua săptămână.

În Crişana, vremea va fi rece în prima parte a intervalului când se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de la 1 grad la 5 grade, respectiv minime între -6 şi -2 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea vremii va determina valori diurne de 5 - 10 grade şi nocturne ce vor oscila între 0 şi 3 grade. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic uşor peste cel normal în a doua decadă a lunii decembrie. La debutul perioadei de referinţă vor fi precipitaţii mixte, după care probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi, din nou, în creştere în cea de-a doua săptămână.

În Transilvania, intervalul va debuta cu o vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea, când minimele vor fi negative în toată regiunea şi se vor situa într-un ecart mediu între -8 şi -3 grade. Totodată, valorile diurne vor fi, în general, cuprinse între de 0 şi 4 grade. Ulterior, încălzirea vremii va determina, în perioada 7-10 decembrie, înregistrarea unor temperaturi mediate regional cuprinse între 4 şi 8 grade, ziua, şi de la -2 grade la 1 grad, noaptea. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, estimările indică o probabilitate mai mare pentru un regim termic caracterizat de valori - mai ales cele maxime - peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi predominant ninsori, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua săptămână.

În zona Maramureşului, va fi o vreme rece în primele zile, când în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 0 până la 4 grade şi minime între -8 şi -4 grade. Din data de 7 decembrie, vremea se va încălzi determinând valori diurne de 5 - 8 grade şi nocturne de la -3 grade la -1 grad. După data de 10 decembrie, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului va ninge, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 8 decembrie.

În Moldova, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu temperaturi maxime de 2 - 5 grade, respectiv minime între -5 şi -3 grade. Încălzirea vremii din perioada 7-10 decembrie va determina înregistrarea unui ecart mediu diurn de 5 - 8 grade şi nocturn de la -2 la două grade. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar prognoza indică situarea acestora în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe cantitativ va fi din nou în creştere începând cu data de 10 decembrie.

În Dobrogea, vremea va fi în răcire la începutul intervalului, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime cuprinse între 2 - 7 grade şi minime între -2 şi 3 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va determina valori diurne de 8 - 11 grade şi nocturne de 2 - 5 grade. După acest interval, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare după data de 10 decembrie.

În regiunea Munteniei, până în jurul datei de 6 decembrie, vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea, cu temperaturi minime de la -5 şi zero grade, mediat regional, în timp ce maximele se vor încadra între două şi 6 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va determina valori diurne de 8 - 11 grade şi nocturne ce vor oscila între 2 şi 5 grade. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele climatologic specifice în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului, local vor fi ploi, lapoviţă şi trecător ninsori slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 10 decembrie.

În Oltenia, vremea va fi în răcire în prima parte a intervalului, cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, maxime de 3 - 6 grade şi minime între -6 şi -1 grad, în medie. În perioada 7-10 decembrie, vremea se va încălzi determinând valori diurne de 6 - 11 grade şi nocturne de la -2 la două grade. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte, din nou, după data de 10 decembrie.

La munte, la începutul intervalului, va fi o vreme rece, cu valori medii cuprinse între -6 şi -2 grade, ziua, şi între -12 şi -8 grade, noaptea. Între 6 şi 10 decembrie, valorile termice, în special cele diurne, vor fi în creştere, astfel că maximele se vor încadra între 2 şi 6 grade, iar minimele între -5 şi -1 grad, în medie. Va ninge la începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va reapărea începând cu data de 10 decembrie.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

CRITERII DURE DE ACREDITARE PENTRU POSESORII DE DIPLOME. Ministerul Sănătăţii din Israel a decis să recunoască diplomele absolvenţilor Facultăţii de Medicină „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, lucru care le oferă tinerilor medici dreptul de a profesa în această ţară în urma examenului de rezidenţiat, informează un comunicat de presă. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

MARE PROIECT UNIFICATOR. Liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi-a anunţat intenţia de a candida încă o dată la preşedinţia Franţei la următoarele alegeri ce se vor desfăşura în 2022. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU LUARE DE MITĂ ŞI TRAFIC DE INFLUENŢĂ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu să primească banii şi lingourile de aur depuse drept cauţiune la DNA, în dosarul în care este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu reabilitarea unor tronsoane de cale ferată. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI În cultură

OBIECT DE VALOARE ŞI DE PARADĂ. Un topor ce ar putea fi din perioada eneolitică, de acum circa 6.000 ani, a fost găsit, cu ajutorul detectorului de metale, de Marius Irimia, un pietrean pasionat de descoperirea artefactelor. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

TUR VIRTUAL LA 360 DE GRADE. Castelul Corvinilor din Hunedoara a înregistrat, anul trecut, încasări în valoare de 1,6 milioane de euro, monumentul istoric medieval fiind vizitat de peste 400.000 de turişti, relevă datele Primăriei municipiului Hunedoara. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bombă aruncător calibru 120 mm neexplodată

Bombă aruncător calibru 120 mm neexplodată

Echipa de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Plus 1,6% la numărul locuinţelor asigurate obligatoriu

Plus 1,6% la numărul locuinţelor asigurate obligatoriu

Anul trecut, numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Suntem  proștii lor!

PUNCTUL PE Y: Suntem proștii lor!

Oare cât de proști ne cred aceste persoane care ne conduc, încât să își permită să joace o... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Prima apariţie publică după 18 luni

Prima apariţie publică după 18 luni

Cântăreaţa şi actriţa Demi Lovato a anunţat că va susţine un recital la ediţia de anul acesta a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Creşterea nivelului de îngrijire medicală

Creşterea nivelului de îngrijire medicală

Echipamente medicale în valoare de 110.000 euro au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress