Viaţa De Lângă Noi AZI

Adio, Isoscel!

16 octombrie 2019  10:00| Viaţa De Lângă Noi | Social
Adio, Isoscel!

Tamara Buciuceanu-Botez a murit la Spitalul Elias din Capitală, după ce fusese internată de urgenţă la începutul lunii, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se agravase.

„Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu-Botez. Sincere condoleanţe familiei îndoliate”, a declarat doctorul Silvius Negoiţă, purtătorul de cuvânt al spitalului. Personalitate unică, Tamara Buciuceanu-Botez a scris pagini de istorie în cei peste 65 de ani de carieră, interpretând roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. A fost una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc, fiind supranumită „Doamna comediei româneşti”.

„Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă. Pentru mine, viaţa a fost cultură, cinste şi demnitate”, spunea marea actriţă, potrivit News.ro.  Tamara Buciuceanu-Botez a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. A mai apărut în filme precum „Nunta mută” a lui Horaţiu Mălăele şi „Toată lumea din familia noastră” al lui Radu Jude.   Tamara Buciuceanu-Botez a făcut peste 1500 de roluri memorabile, dintre care amintim de Aneta Duduleanu din „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie”, regia Alexandru Dabija. Rămâne fără îndoială ca o carte de vizită a actriţei personajul Vica Delcă din piesa „Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu.  De asemenea, Tamara Buciuceanu a făcut o carieră impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion.

În cele peste şase decenii de activitate a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Teatrul Giuleşti (actualul Odeon, unde a debutat în piesa „Marfă din Makkar”), Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” şi Teatrul de Operetă, într-o serie de roluri, principale sau secundare, îndrăgite de public: „Pălăria florentină”, „Gaiţele”, „Contesa Maritza”, „Văduva veselă”, „Lăsaţi-mă să cânt”, „Vânzătorul de păsări”, „Voievodul ţiganilor”, „Sânge vienez”, „Marco Polo”, „My Fair Lady”, „Nepotul”, „Azilul de noapte”, „Joc de pisici”, „Titanic vals”, „Interviu”, „Reţeta fericirii”, „Tartuffe”, „Dimineaţă pierdută”, „Somnoroasa aventură”, „Romeo şi Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Domnişoara Nastasia”, „Mamouret”, „Însemnările unui necunoscu”, „Aşteptând la arlechin”, „Divorţul de aur”, „Aplauze... aplauze”.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

21 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

SPRIJIN PENTRU EFORTURILE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI. Adrian Zuckerman a fost confirmat de Senatul american în funcţia de ambasador în România, cu 65 de voturi pentru şi 30 împotrivă, conform site-ului acestei camere a Congresului Statelor Unite. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

ACUZĂ O TENTATIVĂ DE LOVITURĂ DE STAT. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost pus sub acuzare pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere în dosare diferite, a anunţat aseară Procurorul General al Israelului, Avichai Mandelblit. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

DISPUS SĂ DESECRETIZEZE ŞI CONVORBIRILE PURTATE PRIN STAŢIE. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, consideră că în cazul evenimentelor din 10 august 2018 a fost vorba de o „muşamalizare” care a început cu secretizarea unor documente „unele răspunderi civile şi penale”. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI În cultură

Așa i se spunea în Moreni. Fincă mama sa la pâine lucra. Vădind drag de teatru în adolescență, ajunge studentu` doamnei Sanda Manu. Ca, în an secund, să fie ales pentr-un film de top la vremea aceea: ”Reconstituirea”. Cenzurat îndată, c-ar denatura. Comunism neghiob, dictatorial... [ Citeste mai departe ]

21 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

RESTAURAREA SONORĂ A UNOR PRODUCŢII MUZICALE ARHAICE. Episcopia Română Unită cu Roma din Oradea organizează mâine, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae”, un concert de iarnă cu colinde şi cântece tradiţionale, susţinut de interpretul Ioan Bocşa şi Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane”. [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Patru zile de depreciere pentru leu

Patru zile de depreciere pentru leu

Moneda naţională şi-a continuat deprecierea si joi, coborând cu 0,32 bani (0,07%) în raport cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Propteaua Statului de Drept

Propteaua Statului de Drept

A fost nevoie ca Iohannis să organizeze o dezbatere cu sine însuși, înconjurat de jurnaliști de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Peştii din deşert

Peştii din deşert

Dintr-o cameră de control amplasată în mijlocul deşerturilor din Dubai, tehnicienii reproduc... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Blaj are jumătate din numărul medicilor de familie necesar

Blaj are jumătate din numărul medicilor de familie necesar

Aproape o cincime din comunele din judeţul Alba nu au medic de familie, o situaţie deficitară... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress