Viaţa De Lângă Noi AZI

Al nouălea deces din cauza rujeolei

29 decembrie 2016  15:45| Viaţa De Lângă Noi | Social
Al nouălea deces din cauza rujeolei

Ministerul Sănătăţii a confirmat încă un deces provocat de rujeolă. O fetiţă în vârstă de un an şi trei luni din judeţul Timiş, care nu fusese imunizată, a fost răpusă de acest virus. Numărul deceselor a ajuns la nouă, de la izbucnirea epidemiei.

Fetiţa care şi-a pierdut viaţa a fost internată în luna decembrie la spitalul Victor Babeş, din Timişoara, la secţia de Boli Infecţioase, dar din cauza complicaţiilor, organismul acesteia nu a mai putut lupta cu virusul. Probele trimise la Institutul cantacuzino au confirmat îmolnăvirea cu rujeolă, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă, bilanţul epidemiei de rujeolă indică 1.969 de infectări, în 33 de judeţe, şi nouă decese provocate de acest virus, dintre care trei copii. „Niciunul dintre cei trei copii care şi-au pierdut viaţa nu erau vaccinaţi. Dintre adulţi, aproape toţi fie erau neimunizaţi, fie schema de vaccinare nu a fost completă”, a declarat Valentin Popescu.

Epidemia de rujeolă izbucnită în această toamnă a determinat Ministerul Sănătăţii ca, împreună cu reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, UNICEF şi Institutul de Sănătate Publică, să propună o serie de măsuri pentru combaterea extinderii virusului. Printre măsuri se numără şi scăderea vârstei de vaccinare a copiilor, a căror imunizare va putea fi făcută acum de la 9 luni, deoarece, spun specialiştii, o caracteristică a aceastei epidemii de rujeolă este că afectează micuţii cu vârste sub un an.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
LA EVENIMENT PARTICIPĂ 1.300 DE MILITARI. Un paraşutist american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unei acţiuni de noapte de pe aerodromul de la Boboc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, acesta fiind transferat cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Prin Lume

EXPERTIZELE PSIHIATRICE AU STABILIT CĂ ESTE APT MINTAL. Extremistul australianul Brenton Tarrant, inculpat pentru uciderea a 51 de persoane, în martie, în două moschei din Christchurch (Noua Zeelandă), a pledat nevinovat, a anunţat avocatul său. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Stat de drept

ANTERIOR, CURTEA A DECIS CĂ LEGEA E NECONSTITUŢIONALĂ. CCR va dezbate pe 10 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care este interzisă amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile. [ Citeste mai departe ]

13 iunie 2019

AZI În cultură

MELOMANII ÎŞI POT SELECTA SPECTACOLELE PREFERATE. Festivalul Internaţional „George Enescu” a dat publicităţii seria video „Poveştile Festivalului”, un tur ghidat prin programul ediţiei din 2019, realizat de Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Operei Naţionale. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Prin ţară

MUNIŢIA A FOST GĂSITĂ SUB GRINZILE DE LEMN. Muncitorii care execută lucrări de reparaţii la clădirea dispensarului din localitatea arădeană Agrişul Mare au descoperit 24 cartuşe de infanterie din al doilea război mondial, care au fost preluate de către pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad pentru a fi distruse. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pregătiţi pentru Rusalii

Pregătiţi pentru Rusalii

23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi zilnic, la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Turiştii străini au cheltuit 1,293 miliarde de lei în România

Turiştii străini au cheltuit 1,293 miliarde de lei în România

În primul trimestru al acestui an, 443.700 de turişti nerezidenţi au sosit în România, iar... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Cu exact 25 de ani în urmă, Ion Iliescu făcea o vizită oficială de trei zile în Franța, la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Edith Gonzalez a încetat din viaţă

Edith Gonzalez a încetat din viaţă

Actriţa mexicană Edith Gonzales, cunoscută pentru roluri în telenovele realizate după anii 1990,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress