Viaţa De Lângă Noi AZI

Doliu în teatrul românesc

08 aprilie 2016  11:00| Viaţa De Lângă Noi | Social
Doliu în teatrul românesc

Mircea Albulescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul Floreasca.

Îndrăgitul actor, în vârstă de 81 de ani, avea mai multe probleme cardiace, iar inima sa a cedat. De altfel, în urmă cu doi ani, a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă. 

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.

Mircea Albulescu a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu ("Dacii", 1967, "Mihai Viteazul", 1970, "Zile Fierbinţi", 1975, "Revanşa", 1978, "Pentru Patrie", 1978, "Nea Marin Miliardar", 1979, "Mihail, câine de circ", 1979, "Capcana Mercenarilor", 1980, "Wilhelm Cuceritorul", 1982, "Viraj periculos", 1983, "Ziua Z", 1985, "Noi, cei din linia întâi", 1986) şi aproape toate filmele lui Mircea Veroiu ("Somnul Insulei", 1994, "Semnul şarpelui", 1981, "Mania", 1977, "Şapte zile", 1973, "Scrisorile prietenului", 1997, "Dincolo de pod", 1976, "Artista, dolarii şi ardelenii", 1980, "Craii de Curtea Veche", 1995).

A avut roluri importante în filme regizate de Francis Ford Coppola ("Youth Without Youth", 2007), Radu Gabrea ("Prea mic pentru un război atât de mare", 1970, "Dincolo de Nisipuri", 1973, "Rosenemil", 1993), Manole Marcus ("Actorul şi sălbaticii", 1975), Mircea Daneliuc ("Cursa", 1975, "Ediţie Specială", 1980), Alexa Visarion ("Înghiţitorul de săbii", 1981), Nicolae Mărgineanu ("Flăcări pe comori", 1987, "Un om în Loden", 1979), Nicolae Breban ("Printre colinele verzi", 1971), Dinu Tănase ("La capătul liniei", 1982), Mircea Drăgan ("Columna", 1968, "Braţele Afroditei", 1978), Mircea Moldovan ("Totul se plăteşte", 1986), Andrei Blaier ("Momentul adevărului", 1989).

De asemenea, acesta este autorul unor volume de versuri precum "Vizite", "Pajura singurătăţi", "Fluture în lesă de aur", "Clanţe", "Ultimele noduri", şi proză "Bilete de favoare", "Baraka" şi "Bazar sentimental".

A fost membru al Uniunii Ziariştilor şi doctor în arte. Timp de doi ani (30 decembrie 1992 - 04 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.

În perioada 1985 - 2005, a fost profesor la Universitatea Naţională Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Din anul 2011 are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti. (Mediafax)

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACCESUL TURIŞTILOR INTERZIS PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR. Salvamont a închis, astăzi, traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului puternic. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

LEGE. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat, astăzi, o lege prin care solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi revendica dreptul de a rămâne în Germania, informează DPA. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

TRANSPUNEREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI DIN IULIE 2017. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI În cultură

CIRCUL CA ARTĂ ŞI ACTIVITATE RECREATIVĂ. Organizat în cadrul Programului de Educaţie Participativă, finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cişmaru şi Nicolas Peyroux. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PRIMARUL CERE ANGAJAŢILOR SĂ ACCESEZE MAI MULTE GRANTURI. Salarii angajaţilor Primăriei Suceava vor creşte cu 9,5%, în urma unei decizii luate astăzi de Consiliul Local. Cel mai mare salariu, de 16.536 lei, este cel al secretarulului oraşului. Primarul oraşului, Ion Lungu, vrea însă ca angajaţii să acceseze mai multe granturi pentru a acoperi majorările. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufniţa vânează întotdeauna noaptea - Samuel Bjorc

Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch şi echipa lui primesc acest caz delicat.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress