Viaţa De Lângă Noi AZI

Drumurile României, cimitire de asfalt

10 aprilie 2018  17:15| Viaţa De Lângă Noi | Social
Drumurile României, cimitire de asfalt

Deşi drumurile europene au fost, şi în 2017, cele mai sigure din lume, cu o medie de 49 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator.

România a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (98 la un milion de locuitori, potrivit Comisiei Europene, citată de Agerpres.

Numai România şi Bulgaria au o rată a accidentelor mortale mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori, faţă de şapte, în 2010. Tot în 2017, majoritatea statelor UE aveau o rată a accidentelor mortale mai mică de 60 de decese la un milion de locuitori, iar opt aveau o rată mai mică de 40 de decese.

Dintre stetele UE, Suedia (25 de decese la un milion de locuitori), Marea Britanie (27), Olanda (31) şi Danemarca (32) au raportat cele mai scăzute cifre în 2017. Estonia şi Slovenia au raportat cea mai mare scădere, 32%, respectiv 20%, a numărului de accidente mortale faţă de 2016.

În schimb, în România, numărul accidentelor mortale a crescut cu 1% faţă de 2016.

Deşi tendinţa de scădere a numărului celor care şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere pe teritoriul UE este încurajatoare, îndeplinirea obiectivului UE de înjumătăţire a numărului de accidente rutiere mortale între 2010 şi 2020 va fi foarte dificilă. Se estimează că alte 135.000 de persoane au suferit accidente grave anul trecut, o proporţie însemnată fiind pietonii, cicliştii şi motocicliştii. Costurile socio-economice ale accidentelor rutiere mortale şi ale vătămărilor sunt estimate la 120 de miliarde de euro pe an. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

22 aprilie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

CEI 8 ELEVI SUNT ÎN CLASELE A 10-A ŞI A 11-A LA UN LICEU DIN IAŞI. Cel puţin 207 de persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite în seria de atentate comise duminică la hoteluri şi biserici din Sri Lanka, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin Lume

VECINII TREBUIE SĂ STEA DE VORBĂ. Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducător din ţările baltice în Rusia, ţară care întreţine cu Estonia, la fel ca şi cu vecinele sale - Letonia şi Lituania - relaţii dificile. [ Citeste mai departe ]

22 aprilie 2019

AZI Stat de drept

DEMONTEAZĂ ACUZELE LA ADRESA LUI. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, continuă să polemizeze cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după ce a spus că ministerul său nu a întârziat niciodată avizarea actelor normative, cum i-a reproşat liderul PSD. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI În cultură

DORITORII POT ADMIRA LUCRĂRILE PÂNĂ PE 17 MAI. Expoziţia „România/Franţa - Itinerarii culturale”, care cuprinde o serie de manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondenţă, carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica şi evoluţia legăturilor istorice şi culturale româno-franceze, a fost vernisată, azi, la Biblioteca Academiei Române. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin ţară

A FOST SUPLIMENTAT NUMĂRUL DE ARTERE. Traficul la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a triplat, în ultimele 24 de ore, în urma numărului mare de muncitori români stabiliţi în alte ţări care revin în România pentru a petrece sărbătorile. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Ediţia a patra a cursei de alergare Bucharest International 10K, creată la iniţiativa campioanei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

ROBOR la trei luni atinge cel mai mare nivel din ultimele nouă luni

ROBOR la trei luni atinge cel mai mare nivel din ultimele nouă luni

Indicele ROBOR la trei luni a urcat, luni, la 3,40% pe an. Aceasta este ea mai mare cotaţie... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Mormânt vechi de 3.500 de ani

Mormânt vechi de 3.500 de ani

au dezvăluit, în vestul oraşului Luxor, un mormânt neobişnuit de mare datând din timpul celei de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trend descendent al activităţii gripale

Trend descendent al activităţii gripale

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress