Viaţa De Lângă Noi AZI

Locurile din grădiniţe pot fi, de azi, ocupate

20 mai 2019  15:00| Viaţa De Lângă Noi | Social
Locurile din grădiniţe pot fi, de azi, ocupate

Înscrierea copiilor la grădiniţă a început azi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Orarul înscrierilor a fost stabilit de conducerea fiecărei unităţi de învăţământ. El trebuie afişat la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi, eventual, pe site-urile inspectoratelor şcolare. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

Conform MEN, criteriile generale de departajare sunt: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi); existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/ a unei surori înmatriculat/ înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare, elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri, precizează MEN. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învăţământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/ validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

UNA DIN DOUĂ SOLUŢII, CARE, DE FAPT, SUNT TREI. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că nu va demisiona, însă nu este „lipit de scaun” şi dacă vrea cineva să îl demită, o poate face. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Prin Lume

NEGOCIAZĂ CU BEIJING, DAR ÎI ŞI PUNE FRÂNĂ. Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Banca Mondială, reproşând instituţiei financiare internaţionale că împrumută bani Chinei. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Stat de drept

N-A MAI AJUNS LA PARLAMENT. Deputatul de Arad Florin Tripa (PSD), a declarat, la ieşirea de la audieri din sediul DNA Timişoara, că are calitatea de suspect de trafic de influenţă în legătură cu angajarea unei persoane la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI În cultură

Muzeul Băncii Naționale a României a găzduit, vineri, vernisajul expoziției temporare Nicolae Bălcescu - 200 de ani de la naștere, organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Prin ţară

AU PREDAT ÎN WEEK-END 4 APARTAMENTE. Un grup de 13 angajaţi ai unei companii din Oradea au ajutatr la finalizarea unor locuinţe pentru familii aflate în dificultate, atât pentru a marca Ziua Internaţională a Voluntariatului, 5 decembrie, cât şi sărbătoarea de Moş Nicolae. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteo, respectiv ninsoare,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Un procent în plus la câştigul salarial mediu nominal brut

Un procent în plus la câştigul salarial mediu nominal brut

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut, în octombrie faţă de septembrie 2019, cu 1%, la... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

O căţea din Marea Britanie a adus pe lume 21 de pui, iar proprietara sa susţine că evenimentul ar... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

50 de operaţii pe zi

50 de operaţii pe zi

Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi redeschis săptămâna... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress