Viaţa De Lângă Noi AZI

Maxim 25 de elevi într-o clasă

23 aprilie 2019  13:45| Viaţa De Lângă Noi | Social
Maxim 25 de elevi într-o clasă

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că o măsură pe care vrea să o ia, după aprobarea cifrei de şcolarizare pentru anul viitor, este limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la 25.

„Şcolile din România se depopulează, este o realitate tristă. Sunt copii din ce în ce mai puţini în şcolile din România. Şi atunci trăim următorul fenomen: şi datorită faptului că şcoala românescă este polarizată, adică sunt şcoli cu performanţe foarte bune, pot intra în orice competiţie fără să ne temem că vom pierde, şi şcoli cu performanţe slabe, părinţii fac o presiune extraordinară pe şcolile bune. Ceea ce este foarte normal pentru că orice părinte şi-ar da copilul la o şcoală bună. Şi-atunci suntem în situaţia în care în şcolile în care se depopulează să avem puţini elevi şi să avem foarte mulţi elevi, 30-35 de elevi în clasă, în şcolile foarte bune. Încercăm să găsim soluţii în aşa fel încât să nu mai ajungem aici. Şi-am început de acum pentru că în curând, vom avea probabil săptămâna aceasta cifra de şcolarizare pentru anul următor aprobată, sper să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă. Este o măsură care este posibilă în sistemul românesc de învăţământ şi după părerea mea este absolut necesară”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a spus că denumirea clasei pregătitoare se va schimba în clasa I, din 2020, existând în acest sens o lege în vigoare deja, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. „Mi se pare că nu poţi să trimiţi un copil în clasa zero, ea se numeşte pregătitoare, dar din păcate în mentalul public a intrat drept clasa zero. În acest moment, ciclul primar are cinci ani. Începe cu copilul în clasa pregătitoare şi termina clasa a patra. Clasa pregătitoare plus clasele 1-4 înseamnă cinci ani, nu se schimbă nimic, rămâne la fel, numai că renumerotăm şi clasa aceasta aşa-zisă zero, ca să scăpăm de acest zero o să devină clasa 1. Rămâne cu aceeaşi abordare, ea este o clasă de tranziţie (..) Din 2020, o să intrăm cu clasa pregătitoare care devine clasa I”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

Tot din toamna anului viitor, învăţământul obligatoriu va fi extins. „Învăţământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani de liceu. Adică ultimii doi ani de grădiniţă înseamnă grupa mijlocie şi grupa mare, intră în învăţământul obligatoriu pentru că fac parte din ceea ce se cheamă ultima parte a educaţiei timpurii şi care este extrem de importantă. Şi ultimele două clase de liceu, clasa a XI-a şi clasa a XII-a, pentru fiecare dintre aceste grupe introduse în învăţământul obligatoriu, mai degrabă statul vine să-şi asume susţinere financiară suplimentară pentru că, de exemplu, manualele pentru ultimele două clase de liceu, nefiind obligatorii, nu erau acordate gratuit”, a mai anunţat Ecaterina Andronescu. Ministrul a precizat că şi această lege este în vigoare şi va fi o aplicată gradual, începând din anul 2020, adică din toamna anului următor.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CONCURENŢI DIN 11 ŢĂRI S-AU ADUNAT LA SALONIC. Membrii echipei României au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin Lume

REZULTATUL VOTULUI INTERN DIN PARTIDUL CONSERVATOR DE ÎNCHEIE AZI. Opozanţi ai Brexitului au manifestat la Londra desfăşurând în aer un uriaş balon portocaliu care îl reprezenta pe Boris Johnson, foarte probabil viitor prim-ministru, ca un copil capricios şi în lacrimi. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Stat de drept

OBLIGATIVITATEA INFORMĂRII DETALIATE ŞI COMPLETE A ELECTORATULUI. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PE HÂRTIE APARE ŞI UN BAZIN OLIMPIC. Peste 67.000 de metri pătraţi de teren aflat în proprietatea judeţului Iaşi vor fi predaţi, în baza unui protocol, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii, pentru a se construi o sală polivalentă de 16.000 de locuri în Miroslava, o comună cu 12.000 de locuitori. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Caniculă şi furtuni puternice

Caniculă şi furtuni puternice

Vremea se menţine şi azi foarte caldă, caniculară în Câmpia Română şi Dobrogea, disconfortul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 30 iunie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de peste 55,15 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress