Opt persoane au murit, în ultimele zece zile, din cauza virusului gripal, numărul deceselor de la începutul sezonului 2017-2018 ajungând la 16. Niciuna dintre cele opt persoane care au murit în ultima perioada nu era vaccinată antigripal.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că nu este vorba despre o epidemie, în aceeaşi perioadă a anului trecut fiind înregistrate 21 de decese din cauza virusului gripal. Ministrul a precizat că sunt focare locale, la Iaşi Constanţa şi la Bucureşti, la Spitalul Marius Nasta fiind internate opt persoane cu infecţii respiratorii.
„Domnul profesor Streinu Cercel spunea că aceaste focare se vor prelungi până în una aprilie, deci, în continuare trebuie să ne luăm măsurile de siguranţă”, a declarat ministrul Sănătăţii.
La nivel naţional sunt înregistrate 108.240 cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 12,3% mai multe decât în aceeaşi săptămână a sezonului trecut.
În acest moment mai sunt disponibile peste 135.000 doze de vaccin. Trebuie luate măsuri de carantină acolo unde sunt focare, iar în spitale trebuie limitat numărul vizitatorilor, susţine Sorina Pintea.
„Au fost vaccinate peste 800.000 de persoane. (..) Ni s-a spus de la INSP că am înregistrat 542 de cazuri de infecţii respiratorii, faţă de 252 de cazuri de gripă confirmate anul trecut. Din aceste 542 de cazuri, 300 sunt confirmate în laborator, deci nu toate cazurile de infecţii respiratorii sunt cazuri de gripă. Orice spital poate interna un pacient dacă nu mai sunt locuri în celelalte spitale pentru că există condiţii de izolare, proceduri şi protocoale, circuite, deci nu ne putem împiedica de faptul că nu avem locuri în spitalele de boli infecţioase. Dacă vaccinul nu se găseşte în farmaciile cu circuit deschis, mi s-a spus de la DSP că înseamnă că nu au fost comandate. Avem în Bucureşti, dacă nu sunt undeva, vom trimite acolo. Dacă focarele se prelungesc până în aprilie, nu cred că va fi nevoie de suplimentarea numărului de doze”, a mai spus Pintea.
18 februarie 2019
18 februarie 2019
18 februarie 2019
18 februarie 2019
18 februarie 2019
Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.
[ Vezi toate ]