Viaţa De Lângă Noi AZI

Parizer fără aditiv cancerigen premiat la salonul Pro Invent 2018

26 martie 2018  16:45| Viaţa De Lângă Noi | Social
Parizer fără aditiv cancerigen premiat la salonul Pro Invent 2018

Patru profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au fost premiaţi la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „Pro Invent 2018” de la Cluj-Napoca pentru parizerul din carne de porc şi şrot de cătină în loc azotit de sodiu, care este un aditiv cancerigen utilizat în industria cărnii pentru fixarea culorii, potrivit Mediafax.

„Am eliminat unul dintre cei mai înjuraţi aditivi, azotitul de sodiu. Acel azotit dovedit a fi cancerigen, am reuşit să-l eliminăm din clasa de produse de carne. Poate produsul va avea rezultate în producţie. De 40 de ani, la facultate încercăm să obţinem acest rezultat, în timp am reuşit să diminuăm cantitatea de azotit rezidual în produsele de carne. Acest brevet de invenţie reprezintă o soluţie aplicabilă în industria românească”, a spus decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Petru Alexe.

Produsul bio fără coloranţi şi conservanţi are valabilitatea de cel mult 28 de zile. Acesta nu are un gust diferit, în comparaţie cu parizerul tradiţional, şi poate fi fabricat în toate unităţile existente fără a fi nevoie de investiţii suplimentare.

„Fluxul tehnologic a fost unul simplu, nu a necesitat modificări absolut deloc, produsul poate fi aplicat de mâine în orice unitate procesatoare din industria cărnii. Nu necesită achiziţionarea altor echipamente, este acel flux clasic, simplu, doar schimbând , înlocuind aceste ingrediente”, a declarat profesorul Cristian Dima, unul dintre inventatori.

Produsul a luat naştere după un an de teste în laboratorul Facultăţii de Ingineria Alimentelor, iar ideea utilizării cătinei bogată în proteine şi fibre le-a venit celor patru profesori în mod întâmplător.

„Noi la facultate până acum nu am folosit şrotul de cătină în alte produse alimentare. Ideea de a-l valorifica a pornit şi de la faptul că în ultimul an şi jumătate am extras multă cătină... Obţinând o cantitate destul de mare de şrot ne-am gândit să o valorificăm”, a spus profesorul Liliana Mihalcea.

Pentru invenţia lor, gălăţenii au luat medalia de aur şi un premiu special al juriului Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „Pro Invent 2018” de la Cluj-Napoca. De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie, la Braşov, produsul în curs de brevetare va fi prezentat în cadrul unei întâlniri a producătorilor de carne din România.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress