Viaţa De Lângă Noi AZI

Pentru totdeauna alături de fiul ei

21 octombrie 2019  14:45| Viaţa De Lângă Noi | Social
Pentru totdeauna alături de fiul ei

Regina-Mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, la ceremonii asistând câteva mii de oameni.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab. La ceremonia religioasă au asistat Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall), dar şi Nicolae Medforth-Mills, nepotul regelui Mihai. După încheierea slujbei religioase, sicriul a fost scos din catedrală de militarii Brigăzii 30 Gardă.

A urmat procesiunea militară şi religioasă către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde s-a desfăşurat ceremonia îngropării în pridvor, la care a participat doar Familia Regală. La momentul intrării sicriului în criptă au fost trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară a intonat Imnul Naţional şi Imnul Regal. Ceremonia funerară s-a încheiat după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, a ieşit din catedrală cu stindardul Reginei-Mamă împăturit şi l-a dat în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.

Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară vineri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. Regina Elena a murit în Elveţia, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress