Viaţa De Lângă Noi AZI

Reguli mai blânde pentru pescuitul în Deltă

09 mai 2019  13:30| Viaţa De Lângă Noi | Social
Reguli mai blânde pentru pescuitul în Deltă

Pescarii comerciali din Deltă vor putea captura legal mai mult peşte decât până acum şi nu vor fi sancţionaţi, dacă vor depăşi capturile pe care le vor primi anul acesta de la autorităţi, însă îşi vor înceta activitatea dacă se va depăşi cota alocată pentru zona în care pescuiesc.

„Cota minimă individuală nu poate acoperi într-un an nici măcar salariul minim şi toţi pescarii mi-au confirmat că dintr-o tonă şi jumătate de peşte nu poţi să trăieşti. Pentru a nu duce acest fariseism la nesfârşit, am decis să mărim cota de la 1,5 tone de peşte la 3,5 tone”, a afirmat guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu. Cantitatea maximă de 3,5 tone de pescar variază în funcţie de zonă.

Anul acesta, nu se va impune o cotă maximă individuală, astfel încât cantităţile de peşte să fie fiscalizate, iar datele oficiale strânse de autorităţile de pe piaţa legală a peştelui să fie cât mai apropiate de realitate, potrivit sursei. „Lipsa cotei maxime nu înseamnă că va fi liber la devastarea fondului piscicol, pentru că în fiecare zonă este o cotă generală. Dacă se atinge cota maximă a zonei, oprim pescuitul în locul respectiv”, a precizat Muşetescu.

În ceea ce priveşte cota minimă, aceasta va scădea de la 75% la 50% din cea alocată de autorităţi fiecărui pescar. „Când pescarii vin cu documente legale că au desfăşurat şi alte activităţi, se va accepta şi îndeplinirea a 50% din cota minimă”, a mai spus guvernatorul Rezervaţiei. Potrivit acestuia, Administraţia RBDD nu poate emite permisele de pescuit, din cauză că autorităţile naţionale nu au adoptat actul normativ privind efortul de pescuit în acest an. „În fiecare an a fost aşa”, a precizat guvernatorul Muşetescu.

Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii adoptă anual un ordin privind măsurile de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pe specii şi zone, care are la bază studii efectuate de cercetători. În baza acestuia, autorităţile locale stabilesc noi cote pe fiecare zonă cuprinsă în ordin, acest cote fiind împărţite la rândul lor în cote pentru fiecare pescar. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

EFEMERIDE

EFEMERIDE

Adimentus, un învățat al vremurilor mele, care făcea cam pe deșteptul, l-a întrebat pe... [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

TOT EA AR FI AVUT DE SUFERIT. Premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat că aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control la TAROM şi la Ministerul Transporturilor, precizând că a discutat cu Răzvan Cuc şi acesta a negat acuzaţiile privind o presupusă intervenţie pentru rămânerea la sol a unor avioane în „ziua moţiunii”. [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Prin Lume

AU MAI RĂMAS ZECE ZILE. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că a primit din partea Londrei o cerere de amânare a Brexitului, în mod normal prevăzut pentru 31 octombrie, ceea ce este consecinţa votului deputaţilor britanici de sâmbătă. [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Stat de drept

CSM CERE GRĂBIREA DECLASIFICĂRII. Ministrul Afacerilor Externe a precizat că proiectul de raport privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare se clasifică pentru a respecta cerinţele Comisiei Europene şi nu au existat abateri în anii anteriori în privinţa procedurii urmate sau a termenului de răspuns al autorităţilor române. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI În cultură

La Teatrul „Davila”. Într-o altă-ntâlnire tradițională cu montările de studio și cu formele noi de exprimare a lor. A douăzeci și treia, în cronologie. La Pitești și Curtea de Argeș. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI Prin ţară

VA FI DISTRUS ÎNTR-UN POLIGON SPECIALIZAT. Un proiectil din al Doilea Război Mondial a fost descoperit în comuna Aninoasa, în timpul lucrărilor de asfaltare a unei străzi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pentru totdeauna alături de fiul ei

Pentru totdeauna alături de fiul ei

Regina-Mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Activele fondurilor de investiţii au crescut la 46,5 miliarde de lei

Activele fondurilor de investiţii au crescut la 46,5 miliarde de lei

Activele nete ale celor 207 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut, în... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

„Testamentul” media al lui Daea

„Testamentul” media al lui Daea

Un veritabil maraton a susținut Petre Daea la final de mandat la cârma Ministerului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Zbor de 19 ore cu avionul

Zbor de 19 ore cu avionul

Compania australiană Qantas a realizat cel mai lung zbor fără escală din lume cu un avion... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Pintea s-a răzgândit: sunt vaccinuri, dar pe drum

Pintea s-a răzgândit: sunt vaccinuri, dar pe drum

Ministerul Sănătăţii precizează că nu toate vaccinurile antigripale au fost aduse, fiind vorba de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress