Viaţa De Lângă Noi AZI

Român ucis într-un incendiu provocat la Londra

24 iunie 2019  12:30| Viaţa De Lângă Noi | Social
Român ucis într-un incendiu provocat la Londra

Un român a decedat, iar altul a fost grav rănit, în urma unui incendiu premeditat în zona Ilford din estul Londrei, a anunţat Poliţia britanică, precizând că două persoane au fost inculpate în acest caz.

Incidentul s-a produs într-o zonă frecventată de persoane fără adăpost. Cei doi români, cu vârste de aproximativ 40 de ani, locuiau într-un cort amenajat pe un teren viran. Una dintre victime a suferit arsuri aproape pe întreaga suprafaţă a corpului şi a decedat câteva ore mai târziu la spital. Al doilea a suferit răni grave şi este în comă indusă. Identitatea celor două victime nu a fost încă confirmată, însă Poliţia crede că cei doi sunt originari din România. Totodată, autorităţile au primit informaţii că victimele lucrau ca zilieri în estul Londrei. Doi bărbaţi au fost arestaţi în acest caz, fiind inculpaţi pentru crimă, tentativă de crimă şi provocarea unui incendiu cu intenţia de a pune vieţi în pericol.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CONCURENŢI DIN 11 ŢĂRI S-AU ADUNAT LA SALONIC. Membrii echipei României au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin Lume

ÎN NOIEMBRIE, VA DEVENI CEL MAI LONGEVIV PREMIER NIPON. Coaliţia la puterea din Japonia a câştigat o majoritate confortabilă în Dietă în urma alegerilor desfăşurate duminică, dar insuficientă pentru garantarea îndeplinirii ambiţiei premierului Shinzo Abe de a reforma Constituţia. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Stat de drept

OBLIGATIVITATEA INFORMĂRII DETALIATE ŞI COMPLETE A ELECTORATULUI. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PARCUL LIBERTĂŢII POATE FI ADMIRAT ŞI PE TIMPUL VERII. O alee cu crini regali, albi şi roz-magenta, încântă sutele de orădeni care se plimbă pe malul Crişului din centrul municipiului Oradea. Este aceeaşi alee care, în primăvară, impresiona prin zecile de mii de lalele multicolore. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Caniculă şi furtuni puternice

Caniculă şi furtuni puternice

Vremea se menţine şi azi foarte caldă, caniculară în Câmpia Română şi Dobrogea, disconfortul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 30 iunie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de peste 55,15 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress