Viaţa De Lângă Noi AZI

Temperaturi ridicate mâine şi joi

25 februarie 2020  12:00| Viaţa De Lângă Noi | Social
Temperaturi ridicate mâine şi joi

Vremea va fi caldă şi doar spre finalul acestei săptămâni valorile termice vor scădea semnificativ la nivelul întregii ţări, în timp ce precipitaţiile vor fi moderate cantitativ pe toată durata următoarelor două săptămâni, arată estimările ANM, valabile până pe 8 martie.

În Banat, în primele trei zile vremea se va încălzi treptat, devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge 16–18 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât maximele vor fi de 6–8 grade, spre finalul primei săptămâni. După aceste alternanţe se va încălzi din nou şi media maximelor se va situa între 12 şi 14 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat prin valori medii de 2 până la 4 grade, cu două scăderi semnificative, în 25 şi 28 februarie, când minimele vor deveni uşor negative, cu valori medii de -2 grade. Precipitaţiile se vor semnala pe aproape tot parcursul intervalului şi vor fi moderate cantitativ pe 26 şi 27 februarie.

În Crişana, valorile termice vor avea alternanţe semnificative, atât cele diurne, cât şi cele nocturne. Astfel, la început va fi cu mult mai cald decât în mod caracteristic datei, cu maxime de 12–16 grade, apoi se va răci semnificativ, la valori medii în jurul a 6 grade în 27 februarie, după care se va încălzi din nou şi mediile temperaturilor maxime vor fi de 10–12 grade, până la finalul intervalului. Temperaturile minime vor avea variaţii de la -2 la 6 grade în prima jumătate a intervalului, după care se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, însă acestea pot deveni moderate cantitativ pe 26 şi 27 februarie.

În Transilvania, în primele 3 zile valorile termice diurne cresc treptat, ce vor determina o vreme deosebit de caldă, cu maxime ce vor porni de la 6–8 grade şi vor ajunge la 14–16 grade, pe 26 februarie. În zilele de 27 şi 28 februarie se va răci accentuat, astfel încât maximele termice vor coborî spre 3–6 grade, apoi se va înregistra un proces de încălzire ce va determina valori maxime mediate regional între 10 şi 12 grade. Regimul termic nocturn va avea variaţii pe aproape tot intervalul. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 0 şi 4 grade, dar şi mai scăzute, în mare parte negative, pe 25, 28 şi 29 februarie, între -6 şi -2 grade. Temporar, vor fi precipitaţii în aproape toate zilele, posibil mai însemnate cantitativ pe 26 şi 27 februarie.

În Maramureş, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă pe 25 şi 26 februarie, când se vor înregistra temperaturi maxime de 10 - 12 grade, dar se va răci semnificativ pe 27 şi 28 februarie, când maximele vor coborî spre 4 - 6 grade. Ulterior, se va încălzi treptat, cu uşoare alternanţe, astfel încât mediile maximelor termice se vor situa între 8 şi 12 grade. Regimul termic nocturn se va concretiza, în medie, prin valori cuprinse între 0 şi 4 grade, cu nopţi mai reci în 25 şi 28 februarie, când temperaturile minime vor deveni negative. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, cu cantităţi moderate între 26 februarie şi 1 martie.

În Moldova, valorile termice diurne vor creşte treptat, când media maximelor va porni de la 8–10 grade şi va ajunge mâine la 18 grade. După aceste intervale, temperatura va marca o scădere treptată, ajungând la valori de 5 - 7 grade, pe 28 februarie, iar mai apoi se va menţine la medii de 10 - 14 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 2 şi 4 grade, cu excepţia datelor de 25, 28 şi 29 februarie, când acestea vor deveni preponderent negative. Regimul pluviometric va fi în general deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, doar temporar fiind posibile precipitaţii, slabe cantitativ.

În Dobrogea, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor avea alternanţe semnificative, cu medii ale valorilor maxime de 8–10 grade, azi şi pe 28 februarie, dar mult mai ridicate pe 26, 27 februarie şi 1 martie, când media regională se va situa în jurul a 16 grade. În restul intervalului, vremea se menţine mai caldă decât în mod normal în această perioadă, iar maximele se vor încadra, în general, între 10 şi 14 grade. Temperaturile minime vor avea variaţii în prima jumătate a intervalului, când se vor situa între două şi opt grade, apoi se vor menţine, în medie, între 4 şi 6 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitaţii pe 27 februarie.

În Muntenia, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menţine în general mai caldă decât în mod normal în februarie. Vor fi alternanţe de regim termic, astfel încât vor fi intervale cu abaterile pozitive faţă de specificul climatologic vor fi semnificative, dar şi intervale cu temperaturi mai ponderate. Mâine şi pe 1 martie, dar şi în perioada 4–6 martie, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 14 şi 19 grade, în timp ce, în restul intervalului, sunt estimate valori diurne, în medie, de 8–12 grade. Temperaturile minime vor fi, în general, pozitive, cu valori medii între două şi şase grade, mai scăzute azi, pe 28 şi 29 februarie, când se vor înregistra şi temperaturi uşor negative. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată pe 27 şi 28 februarie şi în intervalul 1–8 martie.

În Oltenia, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în a doua jumătate a lunii februarie, cu valori maxime diurne ce se vor situa, în general, între 12 şi 18 grade. Totuşi, pe 27 şi 28 februarie se estimează o scădere a temperaturilor maxime, care se vor situa între 7 şi 11 grade. Temperaturile minime vor fi scăzute azi şi pe 28 februarie, când se vor înregistra valori negative ce pot coborî spre -5 grade, dar în restul intervalului vor fi pozitive şi mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei, cu valori medii până la 6 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată, cu precădere între 26 şi 29 februarie şi în a doua săptămână de prognoză.

La munte, vremea se va încălzi treptat până mâine, când temperatura medie diurnă va fi de 6 grade, apoi valorile termice vor fi în scădere, spre medii ale maximelor termice de -2 grade, în 27 şi 28 februarie. Ulterior, se va încălzi, nu vor mai fi variaţii semnificative, iar media temperaturilor maxime va fi de 2–4 grade. Minimele vor alterna semnificativ în prima săptămână, când se vor situa, în medie, între -10 şi zero grade, dar la finele intervalului de prognoză se menţin relativ constante, în jurul a -4 şi -2 grade. Temporar, vor fi precipitaţii în aproape tot intervalul.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

07 aprilie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a informat că achiziţiile de echipamente medicale vor putea fi decontate integral din fonduri europene de către unităţile sanitare, fără să fie necesară şi o cofinanţare. [ Citeste mai departe ]

07 aprilie 2020

AZI Prin Lume

ÎNDEMNURI DE MENŢINERE A DISCIPLINEI. Austria va începe să relaxeze treptat restricțiile de circulație începând cu 14 aprilie, a anunțat cancelarul Sebastian Kurz, iar Germania plănuiește măsuri similare în a doua jumătate a lunii aprilie. [ Citeste mai departe ]

07 aprilie 2020

AZI Stat de drept

AMENDAT ŞI CU MARFA CONFISCATĂ. Poliţiştii timişeni au confiscat 22.000 de mănuşi medicale de unică folosinţă de la un bărbat care le comercializa ilegal în Timişoara şi care a primit şi o amendă de 2.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

06 aprilie 2020

AZI În cultură

NEVOIA ARTIŞTILOR IZOLAŢI DE A SE EXPRIMA. Actorii BIS Teatru recită poezii şi vor spune poveşti pentru copii, pe pagina de Facebook a instituţiei, în cadrul unei campanii intitulată IZOLART. [ Citeste mai departe ]

07 aprilie 2020

AZI Prin ţară

CLĂDIRE EMBLEMATICĂ ŞI EXTREM DE IMPORTANTĂ. Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a anunţat că va fi dat ordinul începere a lucrărilor la Cazinoul din Constanţa, în condiţiile în care MLPDA a obţinut autorizaţia de construire. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi de 24 de grade la finele săptămânii

Temperaturi de 24 de grade la finele săptămânii

Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, o vreme, în general, frumoasă la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Românii cheltuiesc 86% din veniturile totale

Românii cheltuiesc 86% din veniturile totale

Veniturile totale medii lunare au fost, în ultimul trimestru din 2019, în termeni nominali, de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

ȘAPTEZILE Săptămâna 14 (30 martie - 5 aprilie)

ȘAPTEZILE Săptămâna 14 (30 martie - 5 aprilie)

Cu inevitabilul cinism al observatorilor instituționali, aceștia constată că avem prea puține... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

America Über Alles - Jack Fernley

Cum ar fi fost dacă America ar fi fost fondată nu pe baza Declarației de independență, ci a valorilor propovăduite de Mein Kampf?

[ Vezi toate ]

Magazin

Record mai bun cu 10 ore

Record mai bun cu 10 ore

Echipa postului de televiziune Canal 33 România a intrat în Cartea Recordurilor Guinness,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Sistem complet de detectare a acidului nucleic

Sistem complet de detectare a acidului nucleic

Crucea Roşie a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava un aparat de testare RT-PCR... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress