Maratonistul Tiberiu Uşeriu, propus pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi de miercuri a Consiliului General al Capitalei, a anunţat că nu va refuza acest titlu, dar că nu se va prezenta la ceremonia de decernare.
„Am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este «despre cum să-i reabilitezi pe alţii». Nu m-aş fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate. Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-şi depăşească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru «a-i reabilita pe alţii». Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toţi bucureştenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare şi nici la alte festivităţi. Le mulţumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincţie şi tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susţinut în timpul ultimei competiţii”, a scris Tiberiu Uşeriu pe Facebook.
Uşeriu este propus pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi discutat în şedinţa CGMB din 28 martie.
„Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti maratonistului Tiberiu Uşeriu ca exemplu de curaj, voinţă, dăruire şi performanţă”, prevede proiectul de hotărâre.
În expunerea de motive a proiectului se precizează că „bistriţeanul de 42 de ani este singurul est-european care a reuşit să termine ultramaratonul de 563 kilometri de la Cercul Polar, al treilea an consecutiv şi un militant activ pentru protejarea mediului din România”.
„Marcat de cei 9 ani petrecuţi la închisoare pentru infracţiuni extrem de grave (..) bistriţeanul a stârnit admiraţia României şi a lumii întregi în 2016 când a reuşit o performanţă sportivă remarcabilă. (...) Transformarea incredibilă a unei conştiinţe – de la un infractor la un învingător al unei curse considerate ca fiind cel mai greu ultramaraton din lume – a creat un exemplu apreciat şi promovat de toată presa românească şi internaţională. Performanţa nu e doar pentru reabilitarea lui Tiberiu Uşeriu. Această performanţă este despre cum să-i reabilitezi pe alţii prin exemplul lui Tiberiu Uşeriu”, se precizează în expunerea de motive a PMB.
Maratonistul Tibi Uşeriu a reuşit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton din lume - 6633 Arctic Ultra şi să fluture steagul României, fiind singurul român care a reuşit să termine cursa de 618 de kilometri. Tibi Uşeriu a parcurs pe jos cei 618 de kilometri ai competiţiei şi a fluturat steagul României trecând linia de finish.
Alături de fratele său, Alin, Tiberiu Uşeriu conduce Tăşuleasa Social, una dintre cele mai importante organizaţii nonguvernamentale din România dedicate protejării naturii. De-a lungul timpului, li s-au alăturat 25.000 de persoane pentru acţiuni de voluntariat dintre cele mai dificile. Printre altele, au reabilitat Via Maria Theresia, un drum străvechi prin Munţii Călimani, construit în vremea Imperiului austro-ungar. Anual, se desfăşoară acolo una dintre cele mai respectate competiţii de ultramaraton din Europa de Est.
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
În iunie 1940, naziştii au ocupat Franţa, distrugând şi reordonând din temelii mecanismele vieţii cotidiene. Când li se smulg din mâini frâiele propriei existenţe, când sunt împinşi spre un exod neaşteptat, când nimic nu-i mai poate ajuta să controleze împrejurările în care se găsesc, oamenii îşi dezvăluie adevărata natură, laşităţile ascunse, lăcomia sau generozitatea, altruismul, solidaritatea sau forţa sufletească pe care nici măcar nu şi le bănuiau.
[ Vezi toate ]