Viaţa De Lângă Noi AZI

Ziua Porţilor Deschise la MAI

31 mai 2018  17:00| Viaţa De Lângă Noi | Social
Ziua Porţilor Deschise la MAI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi-a deschis astăzi porţile pentru copii, în contextul în zilei de 1 iunie. Cei mici au putu vedea tehnică din dotarea structurilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cum ar fi elicopterele, şalupele, motocicletele, autoutilitarele şi armele prezentate.

Ministrul Carmen Dan l-a primit în biroul său pe un copil de 12 ani, elev la Şcoala „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu, care, în luna ianuarie, a găsit un portofel cu bani pe care l-a dus dirigintelui său, care a anunţat poliţia. Băiatul a afirmat că vrea să devină poliţist.

Ministrul a precizat că a aflat din presă despre fapta băiatului şi i-a trimis acestuia o scrisoare în ianuarie.

„În acea scrisoare, prin care îl şi felicitam, i-am propus să fie ministru de 1 iunie, atunci când ministerul îşi deschide larg porţile pentru toţi copii care vor să cunoască activitatea noastră”, le-a spus Carmen Dan jurnaliştilor.

„Pentru că ai făcut o faptă atât de frumoasă, pe care ar trebui să o facem fiecare (...), m-am gândit că astăzi eşti cea mai potrivită persoană să fii ministru de Interne (...). O să trebuiască să fii o gazdă foarte atentă şi primitoare cu toţi copiii care astăzi vor intra în Ministerul de Interne (...) Îţi mulţumesc pentru ceea ce ai făcut şi e important ca şi ceilalţi copii şi toată lumea să ia exemplu de la tine”, i-a spus Carmen Dan băiatului.

Copilul a primit drapelul Romaniei, o legitimaţie de viitor poliţist şi un tort - întrucât astăzi a împlinit 12 ani - pe care l-a împărţit cu cei prezenţi în biroul ministrului Dan.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

21 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SUPLIMENT NUTRITIV. Preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional vor primi miere de albine ca supliment nutritiv. Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.509/2006, în sensul modificării sursei de finanţare, precum şi al stabilirii unor reguli privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii. [ Citeste mai departe ]

21 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

SUSŢINUT DE SUA. Sud-coreeanul Kim Jong-yang a fost ales miercuri preşedinte al Interpol pentru un mandat de doi ani, învingându-l la vot pe candidatul din Rusia, Aleksandr Prokopciuk, în cadrul celei de-a 87-a Adunări Generale a Interpol, care se desfăşoară în Dubai, a anunţat organizaţia pe Twitter, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

21 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

PE 26 VA FI AFIŞATĂ LISTA FINALĂ A CANDIDAŢILOR. Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, şi-a depus candidatura pentru postul de şef al Secţiei de anchetare a infracţiunilor din justiţie, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2018

AZI În cultură

ACTEON şi DON JUAN. Pe 22 şi 23 noiembrie 2018, Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a programat un nou eveniment, în seria „Concertele Centenarului la Ateneu”. Dirijor este Christian Badea, iar solistul invitat este violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

TIRURILE VENEAU DIN POLONIA. Aproximativ un milion de pachete de ţigări, pe care trei cetăţeni polonezi au vrut să le introducă ilegal în ţară, au fost descoperite de poliţişti la vama Siret. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pompierul maratonist va arbora steagul României în Antarctica pe 1 Decembrie

Pompierul maratonist va arbora steagul României în Antarctica pe 1 Decembrie

Ultramaratonistul botoşănean Iulian Rotariu va arbora, pe 1 Decembrie, drapelul tricolor în... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Plus 20,1% pentru piaţa auto din România în primele 10 luni din 2018

Plus 20,1% pentru piaţa auto din România în primele 10 luni din 2018

Pe piaţa auto din România, luna octombrie a acestui an a consemnat un volum al livrărilor de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufonul - James Patterson, Andrew Cross

Acţiunea acestui roman îl poartă pe cititor cu o mie de ani în urmă, în vremuri în care lumea era dominată nu de forţă legii, ci de legea forţei. Dar oameni înzestraţi cu inteligenţă, dublată de tenacitate, au existat întotdeauna, ei fiind în măsură să se opună şi chiar să înfrângă prin abilitate forţa brutală.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress